Didier Deschamps a fost privit și cu indivie și cu compasiune, înainte de Campionatul Mondial. Un antrenor care trebuia să aleagă doar 23 de jucători din cea mai ofertantă generație a fotbalului francez. Când naționala Franței intră pe teren, te aștepți să descoperi o nouă dimensiune a spectacolului în fotbal. Să vezi ce n-ai mai văzut, din moment ce această reprezentativă pare o selecție atentă de vedete într-un meci demonstrativ. Când partida începe, treci însă prin cu totul alte stări față de cele pe care le așteptai. De la uimire, la dezamăgire și, în final, ajungi puțin scârbit. Franța e genul de echipă care câștigă, dar nu-ți trezește amintiri peste timp. Asta exceptând meciul cu Argentina. Învinge fără să te încânte. Poți aprecia viteza lui Mbappe, efortul lui Kante, execuția lui Griezmann sau forța majorității jucătorilor, dar în niciun caz momente de sclipire, vreo tehnică deosebită sau ceva combinații năucitoare. Franța este un fel de Cătălin Moroșanu în ring: forța brută anulează finețea.
Umtiti, bucuria atacanților
Colecția de staruri ale lui Deschamps pare să aibă cel puțin câte o problemă majoră în fiecare compartiment. În apărare, Umtiti e punctul slab. A pierdut cam toate duelurile cu Suarez, a faultat de două ori și a reușit o singură deposedare. Francezii au emoții mai de fiecare dată când mingea este la el și ar putea fi bucuria atacanților adverși, în semifinale.
O cârjă și pentru Pogba
Echipa de astăzi vrea să repete reușita din 1998, dar această formație nu are nici măcar o jumătate de Zidane. Pogba este dezamăgirea supremă, fără vina lui. Este spectaculos când îi vezi numele pe foaia de joc, este năucitor când privești suma de transfer plătită pe el, dar în meciul cu Uruguay a fost mai puțin util decât cârja lui Tabarez. Indolent, cu multe atingeri, prea puțin periculos și cu mingi pierdute. 14 dueluri câștigate și 11 pierdute, un dribling încercat și un șut pe lângă poartă nu sunt chiar cifre pentru cel mai scump jucător din lume.
Giroud și atacul cu spatele la poartă
La capitolul „mâini moarte” intră și Giroud. El este fotbalistul pe care nu ți-l amintești după niciun meci și istoria îl uită chiar dacă echipa sa reușește ceva extrem de important. Vă mai amintiți că Guivarch a fost atacantul Franței în finala din 1998? Cam așa va rămâne și Giroud. Rolul său este să sară la cap, să întoarcă mingi la Griezmann și Mbappe și să se dea repede la o parte când aceștia pleacă spre poartă. Evoluția sa de atacant, din meciul cu Uruguay, se rezumă la un dribling și un șut pe lângă poartă!
Rezultate bune cu adversari modești sau cu probleme
Fără să dea pe spate vreun spectator, prin stilul de joc, Franța merge în semifinale și pentru că această echipă a avut norocul să joace cu adversari mediocri în grupă, cu o Argentina aflată în „moarte clinică” și cu un Uruguay la 50 la sută din potențial. Cu Cavani în teren și fără cadoul de la Muslera, seara ar fi fost mult mai grea pentru Franța. Clipa adevărului va fi in semifinală. Acolo, Franței nu-i este suficient să fie doar mediocră.
Care e cel mai bun atacant al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER