Vinovat pentru eliminare? Cifrele „negre” ale lui De Gea, la Campionatul Mondial: nimeni nu ar fi anticipat aceste statistici ale portarului

Vinovat pentru eliminare? Cifrele
  • Publicat:
  • Actualizat:

David De Gea a reprezentat una dintre cele mai mari dezamăgiri ale Campionatului Mondial din Rusia, iar cifrele confirmă acest lucru. Jurnaliștii de la AS au analizat prestațiile lui De Gea de la turneul final și au ajuns la concluzia că 91.6% din șuturile trimise pe spațiul porții s-au transformat în gol.

Mondialul a început dramatic pentru De Gea, cu trei goluri încasate în meciul cu Portugalia. Ronaldo a marcat de trei ori în meciul de la Soci, iar golul 2 a venit ca urmare a unei gafe imense a lui De Gea. În ultima etapă din faza grupelor, Marocul a punctat de două ori în poarta Spaniei, astfel că De Gea a ajuns la cinci goluri încasate. În meciul din optimi cu Rusia, Dzyuba a fost singurul care a trimis pe spațiul porții iberice, în momentul în care a marcat de la 11 metri. De Gea a fost învins de fiecare dată la loviturile de departajare de jucătorii ruși, iar după ce Koke și Aspas au ratat, gazdele și-au asigurat prezența în sferturi, unde vor da peste Croația.

Spaniolii nu înțeleg ce s-a întâmplat cu defensiva „Furiei Roja”, mai ales că în cele zece partide din preliminarii, De Gea a încasat doar trei goluri. După ce în 2014 Spania a fost eliminată încă din faza grupelor de la Mondial, campioana din 2010 a ieșit din scenă din optimi, iar pentru mai mulți jucători de bază a fost ultima selecție în echipa națională. Pique a anunțat că acesta a fost ultimul său turneu final pentru Spania, iar Andres Iniesta a spus de asemenea că se retrage de la națională, mai ales că din sezonul viitor va evolua în Japonia.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…