Cadu, urmașul lui Lovin. Primul jucător adus în România de legenda CFR-ului: a semnat luni seară

Ajuns la 36 de ani, Ricardo Cadu, unul dintre cei mai importanți jucători străini din istoria campionatului românesc, nu a renunțat încă la cariera de fotbalist profesionist, dar a îmbrățișat deja o nouă carieră. Fundașul central e la un pas să trimită un fotbalist în România, din postura de agent.
  • Ajuns la 36 de ani, Ricardo Cadu, unul dintre cei mai importanți jucători străini din istoria campionatului românesc, nu a renunțat încă la cariera de fotbalist profesionist, dar a îmbrățișat deja un nou drum. Fundașul central a trimis un fotbalist în România, din postura de agent.

UPDATE: Ricardo Jose Veiga Varzim Miranda, cunoscut drept Ricardinho, a semnat în această seară cu FC Voluntari. Fotbalistul adus în România de Ricardo Cadu e prima achiziție a lui Ioan Andone din postura de manager general la FC Voluntari.


Cadu joacă la Merelinense, în ligile inferioare din fotbalul portughez, dar venirea la FC Voluntari a lui Ioan Andone, antrenor alături de care a câștigat titlul cu CFR, îi poate oferi debutul în cariera de impresar. Aflat pe finalul carierei, lusitanul l-a propus în Ilfov pe Ricardinho, un fundaș dreapta portughez de 24 de ani care joacă la Gil Vicente și cu care Cadu a fost coechipier în sezonul 2015-2016.

Ricardinho a retrogradat cu Gil Vicente, se află în căutarea unei experiențe noi, iar Cadu a intermediat venirea sa în România, în probe. Dacă îl va convinge pe Ioan Andone, noul manager general de la FC Voluntari, Ricardinho ar putea fi primul fotbalist al cărui transfer e intermediat de Cadu.

Fundașul central portughez calcă, astfel, pe urmele lui Florin Lovin, cel care a devenit impresarul lui Alibec și Budescu încă de pe vremea când nu renunțase încă la cariera de jucător profesionist.

Opt trofee a cucerit Cadu în România, toate cu CFR: trei titluri, trei Cupe și două Supercupe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]