Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Bundesliga » „Rollercoaster!”. Ce le-a spus nemților la vestiare Joachim Low, în pauza thrillerului de la Soci, Germania – Suedia 2-1

„Rollercoaster!”. Ce le-a spus nemților la vestiare Joachim Low, în pauza thrillerului de la Soci, Germania – Suedia 2-1

CM 2018 e transmis de TVR
"Rollercoaster!". Ce le-a spus nemților la vestiare Joachim Low, în pauza thrillerului de la Soci, Germania - Suedia 2-1

Germania – Suedia 2-1 (0-1) a intrat în TOP 3 cele mai frumoase meciuri de la Campionatul Mondial din Rusia. Palpitant, meciul de la Soci a arătat din nou filosofia de joc a Manschaft-ului și forța cu care reprezentativele germane cred până în ultimul minut, la orice sport de echipă.

Antrenorul nemților, Joachim Low, a vorbit pentru siteul oficial al competiției despre modul în care a reușit să-și impulsioneze elevii, la pauză, când tabela afișa 1-0 pentru nordici, scor la care Neuer și colegii lui puteau să-și schimbe deja biletele de avion. Campioana mondială en-titre și-a jucat cartea până la capăt și a învins printr-un gol marcat la ultima fază a partidei, când Toni Kroos, considerat cel mai valoros pasator al lumii, a executat impecabil o lovitură liberă.

„A fost un thriller, plin de emoții, un rollercoaster până la ultimul fluier al întâlnirii. Le-am spus băieților mei că trebuie să exercităm aceeași presiune, că trebuie să marșăm pe pase rapide care să ne creeze multe spații. Știam că putem să facem asta. În partea a doua, am reușit să punem o presiune suplimentară, care ne-a adus în fața unor oportunități mari de a înscrie. Ceea ce m-a frapat a fost spiritul de echipă! Nu ne-am pierdut niciun moment speranța că putem câștiga acest meci”, a declarat selecționerul campioanei mondiale.

Germania – Suedia 2-1 (Reus 48, Kroos 90+5 / Toivonen 32)

  • Germania: Neuer – Kimmich, Rudiger, Boateng     , Hector (Brandt 87) – Rudy (Gundogan 31), Kroos – Muller, Draxler (M. Gomez 46), Reus – Werner
  • Rezerve: Ginter, Goretzka, Hummels, Khedira, Ozil, Plattenhardt, Sule, Ter Stegen, Trapp
  • Suedia: Olsen – Lustig, Lindelof, Granqvist, Augustinsson – Claesson (Durmaz 74), Larsson, Ekdal     , Forsberg – Berg, Toivonen (Guidetti 78)
  • Rezerve: Helander, Hiljemark, Jansson, Johnsson, K. Johnsson, Thelin, Krafth, Nordfeldt, Olsson, Rohden, Svensson

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]