După Zizou, potopul pentru fiul său! Familia Zidane rămâne fără niciun membru la Real Madrid. Decizia pe care ar urma să o ia Lopetegui

Redactor:
Dan Mirea
După Zizou, potopul pentru fiul său! Familia Zidane rămâne fără niciun membru la Real Madrid. Decizia pe care ar urma să o ia Lopetegui
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luca Zidane (20 de ani) va fi unul dintre primii fotbaliști care va pleca de la Real Madrid, în era Julen Lopetegui. În principiu, noul antrenor al clubului blanco va examina lotul de la Real Madrid Castilla și mai apoi va lua o decizie, dar presa din Spania anunță că soarta fiului lui Zinedine Zidane a fost decisă deja.

Plecarea tatălui său de la campioana Europei l-a pus pe Luca într-o situație delicată. Din postura de jucător al lui Real Madrid, Luca Zidane a fost mereu plimbat de la prima echipă, acolo unde a stat în umrba lui Keylor Navas și Casilla, și echipa de tineret a clubului blanco. Iar utima mutare a clubului pare că i-a „îngropat” definitiv șansa tânărului portar.

La Real Madrid Castilla a fost adus ucraineanul Andriy Lunin, în vârstă de 19 ani, care ar urma să-i ia locul lui Luca atât la echipa de tineret, cât și la echipa mare.

Astfel, Luca Zidane ar urma să urmeze exemplul fratelui său mai mare, Enzo, care în ultimul sezon s-a despărțit de Real Madrid, după ce apucase să debuteze la prima echipă. Enzo a plecat la Deportivo Alaves, iar de acolo a ajuns la Lausanne.

O opțiune pentru Luca ar putea fi Franța, acolo unde să-și găsească o echipă în poarta căreia să prindă mai multe minute, aspect cu care tatăl său ar fi de acord. Această mișcare ar pune capăt unei cariere fotbalistice desfășurate doar la clubul blanco. Luca a ajuns la grupele de juniori în 2004 și a debutat oficial pentru prima echipă împotriva lui Villarreal.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”