Rasism în Rusia? John Obi Mikel râde înaintea primului meci al Nigeriei de la Cupa Mondială 2018

Redactor:
Dan Mirea
Rasism în Rusia? John Obi Mikel râde înaintea primului meci al Nigeriei de la Cupa Mondială 2018
  • Publicat:
  • Actualizat:

Între multiplele avertismente de călătorie date de ministerele de externe ale țărilor participante la CM 2018 s-a aflat și cel legat de rasism. Cetățenii de culoare au fost avertizați că rușii au un comportament deplasat, rasist, și că riscă să devină victime. Totuși, realitatea de până în acest moment este complet alta.

O mărturie în acest sens este declarația dată de John Obi Mikel, vedetă a naționalei Nigeriei. „Toată lumea a fost foarte relaxată cu noi în Rusia, toți ne-au susținut, nici vorbă de rasism”, a spus Mikel din cantonamentul Nigeriei din Kaliningrad. Aflați în cel mai vestic oraș care găzduiește meciuri de la CM2018, nigerienii se pregătesc pentru partida cu Croația, de diseară, ora 21:00.

În aceeași ordine de idei, Obi Mikel a continuat și cu o glumă legată de subiectul rasism: „Am fost chiar surprins de cât de mult am fost susținuți. Nu știu, poate pentru că prietena mea e rusoaică, poate din alte motive. În orice caz, eu mă simt ca acasă aici și mă aștept să fim susținuți puternic la meciul cu croații”.

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
Serviciu militar obligatoriu pentru FEMEI. Ar putea fi chemate în Armată
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×