Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Chivu și o reacție „altfel” după ce francezii au ironizat-o pe Simona Halep: „Nu e prima oară când ne iau la mișto…”

Chivu și o reacție „altfel” după ce francezii au ironizat-o pe Simona Halep: „Nu e prima oară când ne iau la mișto…”

Fostul internațional al României și jucător la Roma și Inter Milano, Cristi Chivu, a comentat gluma făcută de francezii de la Charlie Hebdo, care au realizat o caricatură după succesul lui Halep de la Roland Garros, în care au înfățișat-o pe româncă ridicând trofeul și strigând "Fiare vechi, fiare vechi". Fostul fundaș este de părere că gluma făcută de francezi nu trebuie luată în serios.
Chivu și o reacție "altfel" după ce francezii au ironizat-o pe Simona Halep: "Nu e prima oară când ne iau la mișto..."

Fostul internațional al României și jucător la Roma și Inter Milano, Cristi Chivu, a comentat gluma făcută de francezii de la Charlie Hebdo, care au realizat o caricatură după succesul lui Halep de la Roland Garros, în care au înfățișat-o pe româncă ridicând trofeul și strigând „Fiare vechi, fiare vechi”. Fostul fundaș este de părere că gluma făcută de francezi nu trebuie luată în serios.

„E o revistă de satiră, se fac glume, nu cred că e nimic serios în revista aia. Nu e prima oară când ne iau la mișto și când ne consideră țigani. Adică ni s-au întâmplat nouă și mai grave, nu acum că s-a pus o caricatură. Prea luați lucrurile în serios. Ar trebui să vă preocupe altceva. Și glumele făcute între noi, cred că alea dor mai tare decât atunci când niște străini fac o glumă”, a spus Cristian Chivu pentru Telekomsport.        

Simona Halep a câștigat primul ei titlu de Grand Slam din carieră la Roland Garros, după finala disputată împotriva lui Sloane Stephens (numărul 10 WTA), câștigată de româncă cu scorul de 2-1.

În cariera sa, Cristi Chivu a evoluat la CSM Reșița, Universitatea Craiova, Ajax, AS Roma și Inter Milano. Un titlu de campion al Olandei, o Cupă și o Supercupă cu Ajax, o Cupă a Italiei cu AS Roma, respectiv trei titluri de campion, două Cupe, două Supercupe, o Ligă a Campionilor și un Campionat Mondial al Cluburilor cu Inter Milano a bifat fostul fundaș în toată cariera.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]