Psihologul Simonei a vorbit în premieră și explică succesul româncei. „Sunt mândră. Și atât. Ea nu se va mai îndoi niciodată…” Cum arată portretul #1 mondial prin ochii celei care îi modelează mintea și de ce este semnul egal între Halep și Lendl

Psihologul Simonei a vorbit în premieră și explică succesul româncei.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Psihologul sportiv al Simonei Halep iese la rampă după titlul câștigat la Roland Garros și aruncă doar cuvinte frumoase înspre constănțeancă. Alexis Castorri, cea care a modelat în trecut psihicul lui Ivan Lendl sau Andy Murray – doi sportivi care au debutat cu patru finale de Mare Șlem pierdute înainte de a ajunge să spargă gheața și să devină campioni cu acte în regulă în cele mai importante turnee din sportul alb – a oferit un interviu în exclusivitate pentru wtatennis.com, publicat vineri la prânz.

Avându-și cartierul general în Florida, Castorri admite, în primă instanță, că Simona a fost pusă la pământ de înfrângerile repetate în finalele de Mare Șlem (Roland Garros 2014, Roland Garros 2017 și Australian Open 2018), însă și-a obținut, acum, revanșa, triumfând în ciuda unei presiuni colosale la Paris, făcând dovada unei personalități zdravene, puternice și mărețe.

Lucrul cu care mă mândresc cel mai mult este drumul inclus între instantaneul de anul trecut, de la finalul meciului pierdut cu Jelena Ostapenko și ceea ce a făcut în acest an. Pur și simplu… sunt mândră de munca grea pe care a făcut-o în acele 12 luni, pe plan intern și în interiorul ei. Este o treabă cu adevărat bine făcută – și atât! Ea nu se va mai îndoi niciodată dacă poate să câștige. A obținut asta în cel mai clasic mod cu putință, fiind mai întâi bătută și doborâtă, revenind și obținându-și revanșa„, a declarat Castorri pentru site-ul WTA, ducând mai departe ideea. „Aceștia sunt oameni care au avut mai multe încercări înainte de a triumfa. Ei sunt cei care vor rămâne pe poziții, vor merge în continuare„.

  • În timpul turneului de la Roland Garros, Darren Cahill vorbea despre rolul lui Alexis Castorri, um membru devenit din ce în ce mai important în echipa Simonei Halep.

Dovadă de caracter pentru Simona Halep

Psihicul Simonei Halep nu are secrete pentru Alexis Castorri, chiar dacă, într-un interviu realizat în finalul lui 2017, Simona recunoștea că discută doar probleme legate de tenis cu psihologul ei, nu și chestiuni personale – cum ar fi teama de avion.

Trebuie să ai o personalitate zdravănă pentru a putea să revii după ce victoria ți-a fost smulsă din mâini, sau după ce ai scăpat-o printre degete, să revii după un an sau după doi, continuând să muncești pentru a urca muntele și a ajunge până la urmă în vârf. Este un tip aparte de perseverență”, a declarat Castorri, care scoate astfel în evidență caracterul puternic al Simonei Halep.

Halep, egală cu Lendl: iată de ce

Alexis Castorri consideră că, deși lumea tenisului s-a schimbat enorm, datorită succesivelor evoluții tehnologice, modificărilor de suprafață, tendințelor de transformare într-o industrie tot mai atractivă de entertainment, trăirile Simonei Halep au fost extrem de similare cu cele ale lui Ivan Lendl, jucător care și-a încheiat cariera cu opt tiluri de Mare Șlem la simplu. „Eu nu văd nicio diferență între presiunea care era pe Ivan – atunci și cea de acum. Mediul înconjurător se schimbă, dar presiunea interioară este aceeași. Victoria e victorie și înfrângerea e înfrângere. Ca jucător, trebuie să găsești cea mai bună variantă a ta, într-o presiune uriașă. Asta este constanta peste timp„, afirmă psihologul sportiv.

„Sunt foarte mândră de Simona. O admiram încă dinainte de a-mi fi prezentată, de către Darren. Îmi plac persoanele pasionale, iar jucătorii de top sunt, de regulă, așa. Iubesc pasiunea Simonei. Îi admir etica de muncă. Este o persoană foarte onestă și este foarte ușor de lucrat cu ea”,
Alexis Castorri, psihologul sportiv al Simonei Halep

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
S-a interzis în toată România. Șoferii trebuie să aibă acest document la ei
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut