Putin a luat cuvântul: „Rușii și fotbalul, dragoste la prima vedere”

Putin a luat cuvântul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ținut un scurt discurs înaintea startului CM 2018, meciul ianugural fiind Rusia – Arabia Saudită.

„În numele poporului rus întâmpin toți fanii prezenți, la fel pe cei de care ne urmăresc din fața televizorului și pe internet. Salut întreaga familie a fotbalului prezentă la acest turneu planetar. Acest demers sportiv extraordinar e găzduit de Rusia pentru prima oară. Rușii iubesc fotbalul, a fost dragoste la prima vedere de la primul meci jucat în 1827. Am muncit mult pentru a putea să ne ridică la înălțimea acestui eveniment și pentru a întâmpina membrii lumii fotbalistice așa cum trebuie.

Ne bucurăm de prezența fanilor din toate orașele Rusiei. Fotbalul are miliarde de fani pe toate meridianele și de fapt oriunde trăiesc oameni avem fotbal. Acest sport ne aduce împreună într-o singură familie. Marea putere a fotbalului unește indiferent de limbă sau rasă. E datoria noastră să păstrăm această unitate. Doresc succes echipelor și o experiență de neuitat fanilor din lumea întreagă. Bine ați venit în Rusia!”, a spus Putin.

Gianni Infantino, președintele FIFA, a declarat și el: „Dragi prieteni, bine ați venit la Cupa Mondială din Rusia. De astăzi, pentru o lună, fotbalul va cuceri Rusia, și de aici fotbalul va cuceri întreaga planetă. Mulțumim domnului Putin, mulțumim Moscova, mulțumim Rusia!”

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…