Pancu despre acțiunea lui Talpan. „Sunt foarte liniștit”

Steaua - Academia Rapid 0-2
Pancu despre acțiunea lui Talpan. "Sunt foarte liniștit"

Daniel Pancu a vorbit la finalul partidei Steaua – Academia Rapid 0-2 despre demersul lui Florin Talpan, juristul clubului militar.

„Nu cunosc regulamentele, era foarte important să terminăm pe primul loc, eu sunt foarte liniștit pentru ca ne-am faăcut tereaba din punct de vedere sportiv. E sărbătoare, eu mai țin legătura cu fanii, vorbesc, dar doleanța lor amre era ca după acel sfert uefantastic, acum era o ocazie să-si ia revansa”, a spus Pancu, la Digi, întrebat despre acțiunea lui Florin Talpan, cel care a contestat înaintea meciului dreptul de joc al unor fotbaliști giuleșteni. Rapid s-a calificat în barajul pentru accederea în Liga 3 după ce învins Steaua, pe Național Arena, duminică seara, într-un meci din playoff-ul Ligii 4.

Steliștii au amenințat recent că vor contesta dreptul de joc al unor jucători ai trupei giuleștene, iar acum, chiar înaintea meciului, s-au ținut de cuvânt și s-au adresat observatorului de joc.Acesta a primit contestația cu privire la dreptul de joc al fotbaliștilor Ionuț Voicu, Vasile Maftei, Daniel Niculae, Marian Vlada și Petre Goge, motivul fiind transferul / legitimarea a cestora la AS Academia Rapid. De fapt între club și respectivii jucători nu s-au încheiat contracte valabile, unele conforme Regulamentului privind statutul și transferul jucătorilor de fotbal. „Clubul Steaua a contestat dreptul de joc al câtorva fotbaliști de la Academia Rapid deoarece noi considerăm că aceștia nu au actele necesare pentru a evolua pentru acest club”, a declarat Florin Talpan.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]