„Când te sună Real Madrid…”. Pochettino și reacția prin care a spus multe despre viitorul său

"Când te sună Real Madrid...". Pochettino și reacția prin care a spus multe despre viitorul său

În măsura în care șansele ca Florentino Perez să-și asume un risc foarte mare și să meargă pe mâna lui Jose Maria Guti sunt foarte mici, argentinianul Mauricio Pochettino (46 de ani) e văzut de mulți drept marele favorit la preluarea băncii tehnice a Realului. Iar managerul lui Tottenham spune, printre cuvinte, că e atras de ideea de a-l înlocui pe Zinedine Zidane.

După trei sezoane foarte bune la Tottenham, unde a creat o echipă foarte frumoasă, care a terminat Premier League pe locul al doilea de două ori în ultimii trei ani, Pochettino a semnat, în urmă cu zece zile, prelungirea contractului, dar a avut grijă să lase o portiță pentru Real Madrid. În noua înțelegere e prevăzută o clauză conform căreia poate pleca liber de contract pe Santiago Bernabeu, iar prima reactție a sud-americanului pe seama subiectului spune destule. „Poch” e gata să se pună la masa negocierilor cu Florentino Perez: „Dacă voi fi contactat, voi fi obligat să ascult propunerea. Când te sună Real Madrid trebuie să răspunzi. Sunt fericit la Tottenham, dar las fotbalul să mă ducă unde vrea. O să fie așa cum va trebui să fie. Eu trăiesc prezentul, nu e nimic mai important decât asta. Mă bucur pentru ce se întâmplă acum, dar nu știu ce va fi mâine, pentru că fotbalul e fotbal”, a spus managerul lui Tottenham, citat de presa engleză.

Pe lângă Guti și Pochettino, președintele blanco are și varianta de a-l aduce pe Santiago Bernabeu pe Arsene Wenger, antrenor pe care l-a dorit de mai multe ori în perioada petrecută de francez la Arsenal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ambasadorul Franței, în tricoul Rapidului: „Bucureștiul e exact ca Marsilia”
Mediafax
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania