Penedo s-a despărțit de Dinamo! Anunțul făcut de portar pe rețelele sociale

  • Publicat:
  • Actualizat:

Portarul Jaime Penedo a postat un mesaj pe rețelele de socializare, anunțând că s-a despărțit de Dinamo, echipa ce conduce în play-out-ul Ligii 1 Betano.

„S-a terminat perioada Dinamo. O onoare să apăr poarta. PCH și fanii, ați fost fantastici”, a scris Jaime Penedo pe Instagram.

Portarul din Panama, în vârstă de 36 de ani, a venit la Dinamo în vara lui 2016 și a jucat 48 de meciuri în tricoul alb-roșu. Penedo este singurul jucător care a evoluat în Liga 1 Betano în acest sezon și care va participa la Cupa Mondială din Rusia.

Recent, antrenorul dinamovist Florin Bratu a anunțat: „Penedo este puțin debusolat cu acest Campionat Mondial, pentru care a fost convocat. Cred că se gândeste că poate face un Mondial bun și că, pe cale de consecință, ar apărea alte oferte mai bune, dar la 37 de ani….

Este opțiunea lui, dar i-am spus că zilele acestea trebuie să ne ofere un răspuns. Pentru că, în caz contrar, va trebui să ne reorientăm spre un alt portar.

Jaime și-a făcut treaba foarte bine, e portar cu calitate, nu-și arată vârsta și avem nevoie de el. Este inteligent, simte foarte bine jocul și ceea ce face în poartă. La bani ne-am înțeles cu el, dar v-am spus ar fi chestia asta cu Cupa Mondială, dacă se întâmplă ceva acolo”.

De asemenea, Adam Nemec și-a anunțat despărțirea de Dinamo printr-un mesaj pe rețelele sociale.

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani

S-a terminat: pleacă de la Real Madrid după 12 ani! Spaniolii au anunțat unde va merge

El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față

Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi

SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!

Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște

Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu Bădălău

Simona Halep a primit un nou verdict. Diferența e enormă față de ce se știa: Nu apreciază...

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS

La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat

Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus