Ce a mai putut spune Jurgen Klopp despre Karius, la finalul unei seri de uitat: „Știe și el asta, știm și noi. Știu toți!” Prima reacție a portarului pus la zid de toată lumea

Ce a mai putut spune Jurgen Klopp despre Karius, la finalul unei seri de uitat:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurgen Klopp (50 de ani) e omul care i-a acordat încredere totală lui Loris Karius (24 de ani), dar decizia managerului neamț de pe Anfield e pusă sub semnul întrebării de mulți fani ai fotbalului în lumina evenimentelor petrecute sâmbătă seară, la Kiev, când goalkeeper-ul adus de la Mainz, fosta echipă a lui Klopp, a făcut două gafe antologice. La finalul celor 90 de minute, Klopp a vorbit pe larg despre situația fotbalistului său pe care, la nivel declarativ, îl susține în continuare.

„Am doar foarte puține cuvinte de spus după un astfel de meci, nu prea este nimic de discutat. Eu chiar sunt alături de el Loris, asta este situația. Greșelile au fost evidente și nu mai trebuie să vorbim dspre ele, este clar. Știe și el asta, știm și noi asta, știu toți. Acum, Karius trebuie să depășească momentul, trebuie și noi să ne ocupăm de asta, vom vedea ce avem de făcut. Bineînțeles că vom fi alături de el, nu există nicio îndoială în legătură cu asta”, a declarat Klopp, vizibil supărat, la conferința de presă pe care a susținut-o imediat după ce Real Madrid și-a trecut în cont al 13-lea trofeu al Ligii Campionilor din istorie.

Își găsește cu greu cuvintele

Autor a două gafe cum lumea fotbalului mondial nu a văzut la un asemenea nivel, Loris Karius a fost foarte greu de consolat la finalul celor 90 de minute de la Kiev. A mers la fanii lui Liverpool și și-a cerut scuze cu lacrimi în ochi, a primit o serie de aplauze, dar greșelile comise vor rămâne, cu siguranță, pentru mult timp în memoria portarului de 24 de ani scos vinovat pentru pierderea finalei. Iar tensiunea pe care o resimte goalkeeper-ul german reiese și din cuvintele sale de după meci: „Nu știu ce s-a întâmplat. Îmi pare rău pentru coechipierii mei. Au încercat să mă încurajeze, dar îmi pare foarte rău că am pierdut finala”, a fost tot ce a putut spune Loris Karius.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri