Steaua prinde curaj: „Acum cred că Steaua este favorită, nu mai are cum să ne scape titlul la Chiajna”. Ce a câștigat Stavrositu și reacția lui Vasile Stângă după ce a susținut că a fost înjurat tot meciul: „Măi, fraților…”

Finala Ligii Naționale de handbal masculin dintre Steaua și Dinamo ajunge și la un episod trei, după ce ambele formații au câștigat până acum meciul din deplasare. Vasile Stângă, team-managerul Stelei, a declarat că s-a așteptat la un asemenea scenariu, ca echipa să revină după ce a fost condusă cu 1-0. Clubul din Ghencea a egalat situația la general după victoria de miercuri din Ștefan cel Mare, cu 27-26.
Steaua prinde curaj: "Acum cred că Steaua este favorită, nu mai are cum să ne scape titlul la Chiajna". Ce a câștigat Stavrositu și reacția lui Vasile Stângă după ce a susținut că a fost înjurat tot meciul: "Măi, fraților..."

Finala Ligii Naționale de handbal masculin dintre Steaua și Dinamo ajunge și la un episod trei, după ce ambele formații au câștigat până acum meciul din deplasare. Vasile Stângă, team-managerul Stelei, a declarat că s-a așteptat la un asemenea scenariu, ca echipa să revină după ce a fost condusă cu 1-0. Clubul din Ghencea a egalat situația la general după victoria de miercuri din Ștefan cel Mare, cu 27-26.

„M-am așteptat la un asemenea scenariu, am avut mare încredere în băieți, am zis ori la bal ori la spital. Băieții au demonstrat că sunt o echipă adevărată, au jucat mai bine decât la Chiajna. De la un timp am văzut că jucăm mai bine în deplasare, i-am bătut și pe CSM București, i-am bătut și pe Dinamo. Sper ca la Chiajna să evoluăm la fel de bine și să câștigăm”, a susținut Vasile Stângă.

Golgheterul all-time al echipei naționale consideră că Steaua are acum prima șansă pentru a câștiga titlul, după o pauză de 10 ani: „Acum cred că Steaua este favorită, nu mai are cum să ne scape titlul la Chiajna. Cred că acolo o să vină suporteri și mai fanatici decât la Dinamo și o să câștigăm. Și o să punem galerie și în spatele băncii lor de rezervă, cum au procedat ei cu noi în Dinamo”.

„La Chiajna ne-au avertizat că nu avem voie să punem suporteri pe partea băncilor de rezerve, dar uite că la Dinamo au avut voie. N-am înțeles ce fel de regulament este acesta. O să stea și galeria noastră în spatele băncii lor de rezervă la meciul trei, să-i huiduie tot meciul. Ce au păți băieții ăștia ai mei, nu vreau să vă descriu”, Vasile Stângă, team-manager Steaua

Oficialul stelist l-a lăudat pe Marius Stavrositu după ultimele evoluții, el marcând goluri decisive cu CSM București în semifinale și cu Dinamo în meciul doi: „Bravo lui, mă bucur pentru el că nu a căzut psihic. Era o discuție, să nu joace. Dar cum să nu joace Stavrositu! Și uite că a făcut-o foarte bine, bravo lui! El și-a câștigat locul în echipă și în sezonul următor”.

De-a lungul timpului, Vasile Stângă a trăit foarte multe derby-uri Steaua – Dinamo, cele mai multe din teren. Tunarul naționalei din anii 80 a mărturisit că un astfel de meci se trăiește foarte greu din tribună. Iar după jocul din Dinamo a rămas cu un gust amar: „Erau spectatori de trei ori mai mulți ca aici, jucam în Sala Polivalentă. Dar era altă atmosferă, nu era nebunia asta. Unii spectatori vin la meci numai să înjure, s-au luat și de mine. M-au înjurat de m-au spurcat. Era și comandantul lângă mine și m-a întrebat: > Știu eu ce au avut? Și pe mine și pe Munteanu ne-au înjurat tot meciul, erau unii care nu au făcut altceva. Le-am spus > În fine, asta este educația lor”.

Meciul decisiv pentru titlul de campioană va avea loc pe 30 mai, la Chiajna.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]