Cristian Țopescu, un gentleman într-o junglă

Cristian Țopescu, un gentleman într-o junglă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristian Țopescu a fost un adevărat gentleman al presei sportive, un om cu o voce într-o junglă plină de sălbăticiuni.

Am lucrat alături de marele Țopescu în perioada ProSport Ringier. A fost directorul ziarului între 2004 și 2007, un domn discret, cu un bun simț fantastic. Nu l-am auzit niciodată ridicând vocea sau certându-se cu cineva. Poate o fi făcut-o cu cei de mai sus, dar în redacție aproape că nu deranja pe nimeni.

Era, clar, dintr-o altă clasă.

În copilărie, așteptam cu nerăbdare și cu emoție comentariul lui Țopescu. Mă purta într-o lume strălucitoare cu vocea lui calmă, dar cu rezonanță, care-ți transmitea tot timpul forță și încredere, ba chiar și un soi de libertate.

Țopescu mângâia atunci când comenta, te conducea prin Europa și prin lume, îți insufla plăcerea de a privi sportul pentru sport, pentru competiție, pentru frumusețe, pentru munca și sudoarea sportivului.

Am trăit bucurii imense ale sportului românesc împreună cu Cristian Țopescu, am urlat de bucurie, am plâns la eșecuri alături de el și de sportivii români. Ne-am revoltat la Moscova, când Nadia a fost nedreptățită, am țopăit prin casă când i-am bătut pe ruși la handbal la ei acasă, tot în 1980, am luat medalii de aur împreună la Jocurile Olimpice, am ascultat imnul cu mândrie și înainte, și după Revoluție, am ieșit în stradă după victoriile Generației de Aur de la CM 1994.

Cristian Țopescu s-a identificat cu marile victorii ale sportului românesc, de la Nadia și Patzaichin, la Năstase și Hagi. I-a comentat cu bun simț, cu îngăduință, cu mândrie, cu bucurie pe toți marii sportivi ai României, ca un tată care își iubește nespus propriii copii.

Așa că, atunci când l-am cunoscut prima oară mai îndeaproape, am simțit lângă mine legenda. Legenda sportului românesc din anii 1970-2000 și legenda celui mai mare comentator sportiv român din acea perioadă, din păcate suspendat de regimul ceaușist între 1984 și 1989.

Obligat la tăcere, Țopescu a revenit după Revoluție și a rezistat în adevărata junglă a presei românești încă vreo 20 de ani, chiar mai bine, deși a fost criticat sau desconsiderat uneori.

Poate că Țopescu de după 2000 nu a mai fost cel din anii 70-80, avea deja o vârstă, dar nu asta conta în acele momente, ci istoria sa și istoria sportului românesc pe care a transmis-o pentru noi toți.

Îți mulțumesc, Cristian Țopescu, pentru că m-ai făcut să iubesc și mai mult sportul!

Dumnezeu să te odihnească în pace!

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Decizie pentru femeile din România. Se dă legea care va deveni obligatorie
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…