Are două turnee de Mare Șlem câștigate, dar simte că așa nu mai merge. Anunț îngrijorător al prietenei Simonei: „Nu o mai duc mult. S-ar putea să mă retrag!”

Are două turnee de Mare Șlem câștigate, dar simte că așa nu mai merge. Anunț îngrijorător al prietenei Simonei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cândva câștigătoare de Grand Slam și ocupantă a locului doi în ierarhia mondială, Svetlana Kuznetsova (32 de ani) găsește cu greu drumul înapoi spre elita tenisului mondial, iar lipsa rezultatelor o face să se gândească din ce în ce mai serios la retragere.

Rusoaica e una dintre cele mai bune prietene ale Simonei Halep în circuitul WTA, se antrenează cu Simona ori de câte ori are ocazia, dar, spre deosebire de constănțeancă, eforturile sale se văd din ce în ce mai puțin în rezultate. Accidentată în prima parte a sezonului, ajunsă la o vârstă înaintată, 32 de ani, rusoaica se află într-un moment de răscruce, pentru că drumul de la câștigătoare de Grand Slam la jucătoare de top 30 o deranjează și trebuie schimbat.

Câștigătoare a 17 trofee într-o carieră în care a petrecut ani buni la vârful ierarhiei și a ridicat trofeul de la US Open 2004 și Roland Garros 2009, Kuznetsova ia în calcul să se retragă mai devreme decât și-a propus inițial: „M-am săturat să fiu în circuit de atât de mult timp. Este adevărat că mi-am propus să mai joc doi-trei ani, dar doar cu condiția să am rezultate și să joc bine. Dacă pierd precum am făcut-o în acest an, nu o mai duc mult și s-ar putea să mă retrag mai devreme”, a declarat rusoaica, într-o conferință de presă.


Svetlana Kuznetsova și Simona Halep, la un antrenament la Wimbledon. Cele două sunt bune prietene, iar românca a dezvăluit că rusoaica e personajul ei favorit pe Instagram: „Îmi place ce postează Svetlana Kuznetsova și o urmăresc. Îmi apare mereu pe prima pagină ce postează ea”.

Revenită în circuit în luna martie a acestui an, Svetlana a pierdut în primul tur la primele trei turnee la care a luat parte (Indian Wells, Miami și Lugano), a ajuns în sferturi la Istanbul, învinsă de Polona Hercog, iar la Madrid și-a făcut, din nou, bagajele după un singur meci, pierzând în fața Petrei Martic.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat de evenimentele din spital
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te lauzi cu asta”
Are 38 de ani și a iscat multe discuții după ce s-a aflat ce dietă ține. ”N-ar trebui să te…
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre cum s-a format
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări. Autoritățile au o bănuială despre…
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Cât de frumoasă este şi cine este iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și posterior de 30.000 € 😲
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată, cu talie de viespe și…
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru mama ei: Meriți!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de bani
Cum funcționează înșelăciunea prin metoda „pomana”. În locul bijuteriilor de aur a primit șervețele și o monedă de 50 de…
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…