Pierdut titlu, zona Copou. CSM Poli Iași – FCSB 1-0, după un meci execrabil al echipei lui Dică. CFR conduce în clasament cu două etape înainte de final

Pierdut titlu, zona Copou. CSM Poli Iași - FCSB 1-0, după un meci execrabil al echipei lui Dică. CFR conduce în clasament cu două etape înainte de final
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vremuri grele pentru FCSB, club despărțit recent, „definitiv și irevocabil”, de numele Steaua. Într-o atmosferă încărcată, cu presiunea victoriei lui CFR Cluj de sâmbătă seară, vicecampioana se prezintă într-un Iași prieten. Orașul, nu și echipa. CSM Poli arată că are intenții serioase încă din primele minute, atunci când Jo reia sănătos o centrare de pe stânga și doar intervenția lui Momcilovic îl lasă pe omul cu tabela să își termine nivelul la Candy Crush. 

Iașul face presing și e agățătoare precum plantele decorative. Și asta îl enervează pe Budescu, singurul om care are coduri pentru fotbalul frumos. Centrează cu exteriorul, într-un exercițiu care combină sfidarea adversarului de la marcaj cu testarea calmului lui Dică, iar Mihai Bălașa reușește performanța să rateze penibil un gol ușor, printr-o execuție simplă. Cam asta e nota, se joacă din bâlbă în bâlbă, precum fostul atacant al Iașului, cel care își aurise jantele de la SUV ca să mute atenția de pe numele său. Acum, bâlbele sunt de la iarbă. Iarbă, ogor, miriște, nu gazon. Sau nu ceea ce înțelegem noi, microbiștii, prin gazon. Pintilii trimite o pasă în adâncime, perfectă, însă Florin Tănase se împiedică în minge din cauza felului în care aceasta țopăie pe pământ. Se joacă teribil de prost, fotbaliștii se lovesc și se accidentează, meciul e întrerupt constant.

Atunci când te întărești cu fotbaliști speriați

Genul programului: dramă! Dragoș Nedelcu e anunțat că trebuie să intre, iar puștiul măcelărit prin declarații de Becali pare complet distrus. Își ține capul în mâini, pe bancă, acolo unde Gnohere și Morais îl consolează de parcă a ratat penalty în finala Ligii Campionilor. Nedelcu e stresat și se vede, sare prost la cap, mingea ajunge la Platini, însă jucătorul Iașului nu e capabil să finalizeze dintr-o poziție bună. Apoi, Cristea nu dă gol din fața porții pentru că… pentru că joacă la o echipă care acceptă un gazon cu dâmburi. Între două pase greșite, un Platini care îl umilește pe Stoican în momentul schimbării și un tackling întârziat, mai apre și câte o șansă de gol. Precum cea a lui Jo, fotbalist care lovește bara din unghi.

FCSB are nevoie mai mare de victorie, dar joacă atât de prost încât Iașul are spații. Doar că fotbalistul pe care Becali a pus presiune în ultimele zile, lansând insalubrele zvonuri de transfer, o comite. Qaka e eliminat și moldovenii încep replierea. Defensivă, mingi respinse în tribune ieșiri pe contraatac. Așa se ajunge în minutul 89, atunci când defensiva neglijentă a oaspeților îi permite lui Cristea să ajungă în situație de gol. Și atacantul care înscria pe mocirlă, în Ghencea, nu e încurcat de gazonul prost de la Iași. Îl execută pe Bălgrădean, execută și speranțele FCSB la titlu.

Se termină cu victoria Iașului, iar CFR Cluj conduce în clasamentul Ligii 1 Betano cu două etape înainte de final. Final de speranțe?

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…