Sezon de vis pentru CSM București și la volei feminin. Clubul din Capitală a făcut „eventul” după ce a cucerit Cupa României. Alba Blaj, ultima repetiție înaintea turneului Final 4 al Ligii Campionilor

CSM București a câștigat Cupa României la volei feminin, după ce a învins CSM Volei Alba Blaj cu 3-1 în finala disputată sâmbătă la Bacău. Formația din Capitală încheie, așadar, cel mai bun din istoria clubului cu ambele trofee, după ce a câștigat zilele trecute și campionatul.
Sezon de vis pentru CSM București și la volei feminin. Clubul din Capitală a făcut "eventul" după ce a cucerit Cupa României. Alba Blaj, ultima repetiție înaintea turneului Final 4 al Ligii Campionilor

CSM București a câștigat Cupa României la volei feminin, după ce a învins CSM Volei Alba Blaj cu 3-1 în finala disputată sâmbătă la Bacău. Formația din Capitală încheie, așadar, cel mai bun din istoria clubului cu ambele trofee, după ce a câștigat zilele trecute și campionatul.

După 3-0 în semifinale cu Știința Bacău, CSM București a avut probleme în finala cu Alba Blaj doar în primul set. Marea rivală s-a impus cu 25-21, dar apoi „tigroaicele” și-au ridicat nivelul de joc, și-au dominat adversara și au câștigat următoarele seturi cu 25-19, 25-16 și 25-23. Alba Blaj s-a calificat în finală după 3-1 cu CSM Târgoviște, în semifinala desfășurată vineri.

CSM Volei Alba Blaj a pierdut ambele trofee pe plan intern în acest sezon, dar abia acum intră în cea mai fierbinte perioadă din istoria clubului. Formația ardeleană va juca în weekend-ul următor pentru câștigarea Ligii Campionilor, într-un Final Four care va avea loc în Sala Polivalentă din București.


GABRIEL BREZEANU / MEDIAFAX FOTO

Programul competiției:

Sâmbătă, 5 mai 2018

Ora 16:00 Semifinala 1: VakifBank Istanbul – Imoco Volley Conegliano

Ora 19:00 Semifinala 2: CSM Volei Alba Blaj – Galatasaray Istanbul

Duminică, 6 mai 2018

Ora 16:00 Finala mică

Ora 19:00 Finala Mare

  • Pentru Turneul Final Four nu vor exista invitații gratuite, iar accesul în Sala Polivalentă se va face doar pe baza biletelor cumpărate de pe www.bilete.ro
  • La vânzare au fost scoase pachete de bilete pentru accesul la toate cele patru meciuri, două semifinale și două finale, la prețuri de 140 lei (peluze) și 200 lei (tribune)

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]