VIDEO | Cu lacrimi în ochi, Iniesta i-a spus „adio” Barcelonei după 22 de ani. Conferință de presă emoționantă, jurnaliștii l-au aplaudat, colegii i-au fost aproape: „Nu aș mai fi putut din punct de vedere fizic și mental”

VIDEO | Cu lacrimi în ochi, Iniesta i-a spus "adio" Barcelonei după 22 de ani. Conferință de presă emoționantă, jurnaliștii l-au aplaudat, colegii i-au fost aproape: "Nu aș mai fi putut din punct de vedere fizic și mental"

Așa cum presa din Spania a anticipat, Andres Iniesta (33 de ani), a dorit să-și anunțe plecarea de la Barcelona prin intermediul unei conferințe de presă care a început la ora 14:30, ora României. Legendarul mijlocaș al catalanilor a tremurat și a lăcrimat pe parcursul conferinței de presă, dar a fost nevoit să recunoască motivul pentru care a ales să-și părăsesca echipa pentru care a evoluat timp de 22 de ani. 

„Această conferință de presă e pentru a face publică decizia mea. Acest campionat e ultimul jucat de mine aici! E o decizie foarte calculată și gândită, la nivel personal. În cei 22 de ani petrecuți aici, la cea mai bună echipă din lume din punctul meu de vedere, am învățat ce înseamnă să joc aici an de an, știu ce înseamnă responsabilitatea de a fi căpitanul acestui club.

Dar sunt sincer cu mine și cu clubul care mi-a oferit totul și simt că etapa mea s-a terminat în acest an. Am dat tot ce am avut mai bun și înțeleg că în viitor nu aș mai fi putut să dau totul la același nivel, din punct de vedere fizic și mental. Am vrut să plec simțindu-mă util, important și titluar. Și vreau să păstrez emoțiile pozitive trăite în toți acești ani.

E o zi foarte dificilă pentru mine. Mi-am trăit toată viața aici și să spun adio casei mele, vieții mele, e foarte dificil […] Nu m-aș fi iertat dacă aș fi rămat într-o situație neconfortabilă pentru club. Și eu, și clubul merităm altceva.

Vreau să mulțumesc clubului și La Masia pentru tot ce mi-au oferit sunt ceea ce sunt datorită lor. Vreau să le mulțumesc colegilor și oamenilor de la club care mă fac mai bun cu fiecare zi trecută.

De asemenea, le mulțumesc fanilor care mi-au oferit dragostea lor, părinților, sorei mele… Acum 22 de ani am venit aici într-o mașină și acum sunt aici, alături de mine, și cu persoana cea mai minunată din toată viața mea și care mă face fericit în fiecare zi, soția mea.

Vă mulțumesc tuturor pentru tot!”, a spus Iniesta în conferința de presă. 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez ar putea ajunge în fața altarului după aproape 10 ani de relație
Mediafax
Minunea care i-a alinat suferința lui Ropotan după accidentul cu microbuzul lui Dinamo 2. Soția lui, Raluca, este din nou însărcinată!
Cancan.ro
„Vrem în România sau în Rusia”. Migranții ajunși ilegal în Ceuta spun că vor să muncească în Europa: „Marocul le trimite forță de muncă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum a reușit să slăbească Maria Popovici! S-a spus că s-a operat la stomac, însă realitatea este cu totul alta! Ce a făcut pentru a scăpa de kilogramele în plus: „Am slăbit mai mult de 15 kg”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Descopera.ro
Alina Pușcău are 5 tumori. Olga Barcari a amuțit când a aflat diagnosticul: 'Are nevoie de iubire'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Din păcate, lansarea a fost amânată
Go4Games
Eclipsa solară din 12 august afectează sistemele electronice ale mașinilor noi? Ce recomandă specialiștii
Promotor.ro