Ce mai poate spune Mourinho? „Specialul” a încercat să explice de ce l-a „alungat” pe Salah de la Chelsea. Marile probleme ale egipteanului înainte să devină un star

Ce mai poate spune Mourinho? "Specialul" a încercat să explice de ce l-a "alungat" pe Salah de la Chelsea. Marile probleme ale egipteanului înainte să devină un star

Mohamed Salah (25 de ani) se înscrie pe lista fotbaliștilor care i-au dat, de-a lungul timpului, o palmă grea lui Mourinho. Trecut prin curtea lui Chelsea, egipteanul nu s-a adaptat pe Stamford Bridge, dar, la doi ani de la momentul plecării, e considerat al treilea cel mai bun fotbalist al lumii, după Ronaldo și Messi. Acum, lui Mourinho nu i-au mai rămas decât explicațiile.

La fel cum a procedat cu Kevin de Bruyne sau Romelu Lukaku, alți doi jucători de superclasă pe care Chelsea i-a lăsat să plece foarte ușor, Mourinho nu a sesizat potențialul imens al lui Salah. Dar spune că, în perioada petrecută la Chelsea, egipteanul era un alt jucător: „Lumea spune că eu am fost cel care l-a vândut pe Salah, dar nu este așa. Eu l-am adus pe Salah la Chelsea, am fost cel care le-a spus șefilor să-l cumpere. Eu conduceam când a venit el la club. A venit un copil! Din punct de vedere fizic și mental nu era pregătit. Era pierdut din punct de vedere social și cultural, totul era greu pentru el. Am decis că e mai bine să-l împrumutăm, iar el a cerut asta. Voia să joace mai mult și așa a ajuns la Fiorentina. A fost decizia luată de toate părțile, iar tot ce mai contează acum e că el a devenit un super-fotbalist”, a explicat portughezul, pentru ESPN.

Venirea lui Salah pe Stamford Bridge s-a produs în 2014, de la Basel, pentru 16,5 milioane, însă egipteanul nu a găsit cheia spre succes într-un fotbal englez mult superior celui din Elveția. După un an, a luat drumul Italiei, la Fiorentina, apoi s-a întors la Chelsea în vara lui 2015. Dar doar pentru a fi împrumutat la Roma, echipă care avea să-l cumpere, un an mai târziu, cu 15 milioane de euro doar pentru a-l vinde, vara trecută, cu 42 de milioane de euro la Liverpool. Ce a urmat e istorie: 43 de goluri în 47 de meciuri în acest sezon, titlul de cel mai bun jucător al anului în Premier League și o aventură formidabilă în Liga Campionilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]