Loredana Dinu știe ce va face în scrima românească dacă va deveni președintele FRS. „Ușa mea va fi tot timpul deschisă”. Ce-și propune fosta spadasină

Loredana Dinu știe ce va face în scrima românească dacă va deveni președintele FRS. "Ușa mea va fi tot timpul deschisă". Ce-și propune fosta spadasină

57 de electori vor vota vineri, de la ora 10:00, noul președinte al Federației Române de Scrimă după ce Laura Badea a invocat motive de sănătate și și a demisionat în această iarnă. În cursa pentru șefia forului care a adus României constant medalii la JO, CM și CE s-au înscris Loredana Dinu, Marius Florea și Ioana Ionescu.

„Referitor la alegerile de mâine, îi îndemn să aleagă așa cum le dictează conștiința, demnitatea și responsabilitatea de delegați ai structurilor pe care le reprezintă. De aceea, îmi permit să îi invit, direct, să voteze schimbarea la FRS și le întind mâna amical. Eu mă angajez că voi fi președintele tuturor și că ușa mea va fi tot timpul deschisă pentru oricare dintre ei”, spune Loredana Dinu.

Craioveanca în vârstă de 34 de ani, multiplă medaliată la JO, CM și CE, susține că în cazul în care va câștiga alegerile, va lua în considerare și propunerile viabile ale contracandidaților săi. „După câștigarea alegerilor, îmi propun să analizăm împreună toate planurile strategice ale candidaților la președinție, să păstrăm toate propunerile viabile și, în urma conexării cu prevederile din strategie,să elaborăm un plan de implementare a acestora, cu termene și responsabilități concrete”, continuă fosta spadasină.

„Am crezut întotdeauna și cred în continuare că atunci când dorim să atragem de partea noastră parteneri puternici din punct de vedere financiar este extrem de important ca aceștia să vadă în noi un colaborator onest, transparent”, a încheiat Dinu, liențiată în Management și Educație Fizică și Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania