Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » FCSB și CFR vor arbitri străini la derby! „Suntem de acord”. Ardelenii pun, însă, condiții. Prima reacție din Gruia

FCSB și CFR vor arbitri străini la derby! „Suntem de acord”. Ardelenii pun, însă, condiții. Prima reacție din Gruia

FCSB și CFR vor arbitri străini la derby! "Suntem de acord". Ardelenii pun, însă, condiții. Prima reacție din Gruia

FCSB a depus, luni dimineață, cerere ca meciul cu CFR Cluj, de duminica viitoare de pe Arena Națonală, să fi arbitrat de arbitri străini. CFR Cluj e de acord și a răspuns afirmativ cererii vicecampioanei, scris, dar și prin vocea lui Bogdan Mara, oficial al echipei din Gruia.

„Da, am primit o cerere de la FCSB prin care solicită un arbitru străin. Noi suntem de acord, dar vrem să fie din primele cinci campionate al lumii și să aibă ecuson FIFA. Astfel nu vor mai exista scandaluri dacă apar greșeli.

Nu știu ce vrea FCSB. În cererea anterioară, la care am și răspuns, FCSB a spus că pot fi arbitri din Israel, Polonia sau Bulgaria. Noi credem că arbitrii români sunt mai valoroși. Așa că poate fi un arbitru român sau unul cu un nivel ridicat, ca să nu mai existe discuții. Dacă nu se acceptă condițiile noastre, sper ca FRF să delege un arbitru competent”, a spus Mara, la DigiSport.

Totul a pornit după greșeala făcută de Ovidiu Hațegan la meciul CSM Poli Iași – CFR Cluj, 1-1 în Copou. Atunci, centralul din Arad a acordat ușor un penalty contestat de toată lumea. FCSB a mai cerut o dată arbitri străini în acest sezon, tot la meciul cu CFR, însă atunci ardelenii au refuzat.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro