Mircea Lucescu e resemnat: „Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu”. Ce l-a deranjat cel mai mult pe „Il Luce”: „S-au bucurat de parcă echipa României învinsese campioana mondială!”

Cel mai titrat antrenor român s-a arătat dezamăgit de modul în care au decurs alegerile pentru șefia FRF, dar și de felul în care echipa lui Răzvan Burleanu a ales să se manifeste după ce s-a aflat că acesta a câștigat un nou mandat.
Bogdan Savin
Mircea Lucescu e resemnat: "Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu". Ce l-a deranjat cel mai mult pe "Il Luce": "S-au bucurat de parcă echipa României învinsese campioana mondială!"

Cel mai titrat antrenor român s-a arătat dezamăgit de modul în care au decurs alegerile pentru șefia FRF, dar și de felul în care echipa lui Răzvan Burleanu a ales să se manifeste după ce s-a aflat că acesta a câștigat un nou mandat.

„Consider că Ionuț Lupescu a fost foarte bine pregătit și că a avut un program atractiv. Orice ar fi făcut, n-avea șanse să câștige. Eu mi-am dat seama de asta când am ajuns la Adunarea Generală. Cineva mi-a spus că o sută de voturi sunt deja rezolvate în favoarea lui Burleanu.

Nimeni nu-l putea bate pe Burleanu! Nici Hagi, nici eu. Și povestea se va repeta peste patru ani, pentru că actuala conducere are la dispoziție încă patru ani în care își poate fideliza votanții, adică în principal pe cei de la futsal și pe cei de la fotbalul feminin”, a spus Mircea Lucescu pentru Libertatea.

Selecționerul Turciei nu a trecut cu vederea nici bucuria exagerată a staff-ului lui Răzvan Burleanu. „E drept, am fost dezamăgit și am hotărât că aceasta a fost prima și singura Adunare Generală la care am participat. La alta n-am să mai merg! Am mai îmbătrânit și eu, s-au mai schimbat și generațiile, dar mă așteptam să văd mai mulți oameni de fotbal cunoscuți în sală. Și m-au deranjat urletele unei părți a sălii.

S-au bucurat de parcă echipa României învinsese campioana mondială! Cred că a fost exprimarea unor frustrări, un fel de ‘i-am învins și p-ăștia, pe marii fotbaliști, pe marii antrenori, pe oamenii care reprezentat țara la Cupe Mondiale, la Campionate Europene, în Liga Campionilor‘”, a mai spus „Il Luce”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Coșmar într-un avion Ryanair. Pasagerii ar fi leșinat și vomitat din cauza căldurii sufocante
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Descopera.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro