Wenger: „O echipă de fotbal este ca o femeie frumoasă”. Top 5 declarații ale antrenorului francez care se desparte de Arsenal după 22 de ani!

Wenger: "O echipă de fotbal este ca o femeie frumoasă". Top 5 declarații ale antrenorului francez care se desparte de Arsenal după 22 de ani!

La finalul acestui sezon, Arsene Wenger se va despărți de Arsenal, gruparea pe care a pregătit-o timp de 22 de ani, în care a cucerit trei titluri de campion, șapte FA Cup și șapte FA Community Shield. Antrenorul francez în vârstă de 68 de ani a oferit de-a lungul timpului multe declarații memorabile, iar ProSport a selectat cinci dintre acestea.

„O echipă de fotbal este ca o femeie frumoasă, dacă nu îi spui, uită că este frumoasă” – referitor la stilul atrăgător de joc practicat de echipa sa.

„Am încercat să mă uit la meciul celor de la Tottenham, aseară, în hotel, dar am adormit” – înțepătură administrată rivalilor de la Tottenham.

„La alte cluburi, succesul este accidental, la Arsenal este obligatoriu” – referitor la trecutul glorios al clubului londonez

„Să rămânem neînvinși într-un campionat precum cel al Angliei este de necrezut. Vreau să câștigăm Champions League, dar, serios, asta e mult mai important. Este ceva uluitor, ceva special” – cu referire la seria de meciuri fără înfrângere a clubului de pe Emirates Stadium în sezonul 2003-2004.

„Nu știu la ce te referi prin a parca autobuzul. Nu știu cine a inventat expresia asta, dar nu are prea multe de făcut în fotbal” – referitor la celebra tactică ultra-defensivă.

În ultimul său sezon pe banca lui Arsenal, Wenger este în semifinalele Europa League, acolo unde o va întâlni pe Atletico Madrid. În campionat, clubul londonez este pe locul șase, cu 54 de puncte, 14 puncte distanță de ultimul loc ce asigură calificarea în Liga Campionilor, ocupat de rivalii de la Tottenham.

Articol scris de Daniel Anghel

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania