Leo Grozavu s-a despărțit oficial de ACS Poli de ziua predecesorului Ionuț Popa! Neaga debutează în Liga 1 chiar contra lui Dinamo

Redactor:
Anda Deliu
Leo Grozavu s-a despărțit oficial de ACS Poli de ziua predecesorului Ionuț Popa! Neaga debutează în Liga 1 chiar contra lui Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ore bune de negociere, ACS Poli a anunțat marți la prânz despărțirea oficială de Leo Grozavu, anunțată de Prosport încă de luni seara. Ironia sorții sau nu, semnătura de reziliere a contractului s-a pus chiar de ziua de naștere a fostului antrenor al alb-violeților, Ionuț Popa, care împlinește azi 65 de ani, vârsta pensionării bărbaților în România. Cât despre echipa timișoreană, Adrian Neaga va fi antrenorul de „facto”, iar Aurel Șunda, cel de „jure”, întrucât primul nu are licența Pro.

Din informațiile noastre, negocierile de reziliere au durat atât de mult întrucât Grozavu a cerut două salarii, pentru cele două luni cât a muncit la Timișoara. Bilanțul fostului antrenor care a dus-o pe FC Botoșani în Europa a fost unul mult mai slab la Poli: doar trei egaluri în opt jocuri, cu Craiova, Sepsi și Mediaș. Oricum ar fi, tensiunea între Grozavu și club era deja mocnită. Miercurea trecută, antrenorul a spus că este penibil că clubul nu a adus arbitri la un amical cu echipa Centrului de Pregătire al FRF. După meciul pierdut cu 1-0 cu FC Botoșani, Grozavu a lovit în jucători: „Sufletul nu se poate antrena!”.

Blestemul lui Ionuț Popa?

Interesant este că Grozavu a plecat de la Timișoara chiar de ziua de naștere a lui Ionuț Popa. Actualul director tehnic de la UTA a demisionat în direct la Sport Total FM, după care a declarat public în media timișoreană că dorea doar să pună presiune pe conducere să îi transfere un atacant cu selecții în naționala Nigeriei. La vremea despărțirii, Popa a sugerat că Grozavu aștepta demult să vină în Banat. Nu a fost prima dată când Popa insinua că Grozavu, dar și alți antrenori fără echipe, îi pândeau postul.

Decizie-șoc pentru banca tehnică: Adrian Neaga

Dacă o despărțire de Grozavu părea previzibilă din cauza lipsei rezultatelor, opțiunea clubului pentru noul antrenor este mai mult decât interesantă, adică fostul director sportiv Adrian Neaga, care la momentul plecării lui Sorin Drăgoi, ar fi dorit să devină chiar președinte al clubului. Fosutl stelist a mai antrenat în Liga III-a, la arădenii de la Național Sebiș și timișenii de la Millenium Giarmata, dar fără rezultate fantastice. Acum, va debuta în prima ligă. Aurel Șunda, șeful Centrului de Copii și Juniori de la Poli. va fi însă „principal” în acte, deoarece el deține licența Pro.

În staff rămâne secundul Octavian Benga, antrenorul cu portarii Călin Frunză, dar și preparatorul fizic adus de Grozavu, Ovidiu Chiribici. Neaga va debuta ca antrenor vineri, chiar în „Ștefan cel mare”, cu Dinamo. O motivație enormă pentru un fost stelist.

ACS Poli e pe loc de baraj în play-out, cu 16 puncte.

 

 

 

Anda Deliu / Redactor
Jurnalistă din septembrie 2010 și corespondent ProSport în Timiș din octombrie 2017. A terminat Jurnalismul la Universitatea de Vest din Timișoara și a urmat un masterat în Jurnalism sportiv la aceeași instituție de învățământ superior. A rămas singura ziaristă sportivă din Timișoara. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
Anunț istoric pentru cei care au mașini PE MOTORINĂ. Vestea pe care nu o mai auziseră de foarte MULT TIMP
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare