Un suporter prezent pe stadion la derby-ul Steaua – Academia Rapid 1-3, care se recomandă „fan al Stelei, nu știu care”, a scris o scrisoare emoționantă după ce a asistat la partida de pe Arena Națională. Asistența la meci a fost una record, de peste 36.000 de spectatori.
În scrisoare, fanul susține că îi „urăște de moarte pe cei care ne-au ruptat echipele”. Redăm mai jos, integral, scrisoarea suporterului.
„Politica si interese versus nostalgie si sentimente. Cinism versus emotie. Un meci al renasterii fotbalului. Al renasterii noastre. Al renasterii pasiunilor noastre. Daca n-ar exista atatea nuante ale contextului actual, cred ca asa ar putea fi descris meciul de sambata seara.
Un Steaua – Rapid, nu intr-un sfert de finala din Europa League, un Steaua – Rapid intr-o etapa oarecare a Ligii a 4a Bucuresti, sezon 2017 – 2018. Adica, din punct de vedere strict competitional, echivalentul unui legendar Progresul Pucioasa – Recolta Gura Șuții.
Dumnezeule, cate s-au schimbat din 2005! De la UEFAntastici la hăul adanc al uitarii. De la Mirel Rădoi si Dani Coman la Cumva Sitaru si Alin Lădaru. Cum cine sunt astia din urma? Jucatori titulari ai echipelor prezente sambata seara pe gazonul stadionului national. Steaua si Rapid asa cum au ramas ele in memoria microbistilor, asa cum si-au cusut fiecare firul istoriei, nu mai exista in fotbalul romanesc modern. Au fost acaparate de ticalosi, secate de valori, furate istoriei si aduse in derizoriu. Legende ale sportului romanesc se zbat acum in mocirla (la propriu si figurat) de pe maidane uitate de lume, neatinse de civilizatia lumii moderne.
Conjunctura in care s-a desfasurat jocul este atat de confuza ca va jur ca inca nu-mi dau seama unde sa ma situez. Un gust dulce de pasiune, eliberare emotionala, iubire pentru culori, amestecat cu un gust amar al jumatatilor de masura, frustrari complicate, iz de politica si gaze lacrimogene. Sunt un obisnuit al stadioanelor si, ca orice roman, un fin cunoscator al fenomenului. Merg de multe ori pe stadion sa-mi satisfac o curiozitate bolnavicioasa, nu pentru a contribui neaparat la spectacolul din tribune. Din pacate de putine ori sfarsesc prin a fi surprins placut. Finalul evenimentelor fotbalistice la care particip este aproape invariabil unul insipid si vag negativ. Nu reusesc sa ma rup din amaraciunea pe care o simt vis a vis de fenomen. Emotii din alea bune mai am … sa ma gandesc …, mda …, niciodata.
Sambata asta insa ceva era altfel. Simteai tensiunea unui meci important din afara arenei. Mirosea a fotbal de pe la Piata Muncii. Am tras in piept cu pofta freamatul ala. Afara e aproape vara si pe mine m-apucau frisoanele. Incordare, nerabdare, neliniste, toate amestecate, toate de-a valma luau locul unei apatii exersate de atatea ori. Mi-am dat seama ca traiesc asa cum ar trebui traite astfel de evenimente. Mi-am amintit de inceputurile pasiunii mele. O senzatie de care uitasem. Si cu cat ma apropiam de intrare emotia crestea exponential. Daca treceai mana cu viteza prin aer, pe cuvant, ieseau scantei. O tensiune pozitiva umpluse teatrul de razboi si inimile noastre. Eram vii. Vreo 30.000 de oameni vii. Superb! Aproape ca am alergat catre locurile desemnate de bilete.
Incercam sa cunatific starile astea, sa-mi dau seama de unde naiba vin. Pozitia in clasament a celor doua combatante, lunga istorie a confruntarilor directe intre cele doua, oameni care se confunda cu istoriile echipelor prezenti in persoana sau in spirit, frustari fotbalistice, sociale, politice, vremea frumoasa de afara, lejeritatea sfarsitului de saptamana, curiozitatea, pasiunea pura pentru un fotbal renascut. Toate cele enumerate si multe alte interpretari personale ale fiecaruia dintre noi au concurat catre momentul asta. Au cladit momentul asta de descatusare microbista adevarata.
Jocul in sine aproape ca nu conteaza. Rapid a fost clar mai buna. Consistenta jucatorilor cu experienta a rezolvat meciul. Cu fiecare atingere de minge Daniel Niculae inspira eleganta si incredere, iar Maftei a dat siguranta minjilor din jurul sau. Steaua aproape ca n-a contat, ratacindu-se undeva la jumatatea terenului in executii hilare mai apropiate de cele ale noastre de la fotbalul din sală decat cele ale unui fotbalist profesionist. Galeriile au fost fabuloase atata timp cat nu s-au batut intre ele. O greseala organizatorica, daca e sa ma intrebi pe mine. Tensiunea generala a transformat oamenii normali, prieteni in afara arenei, in animale fara rationament. S-au vandut bilete haotic, iar rapidisti au nimerit intr-o mare stelista si invers. Noi am avut tribuna 2 pe inelul 2, am fost in afara campului de lupta (cu adversarii, cu sistemul, cu tine insuti). Am fost 2 stelisti si doi rapidisti, prieteni vechi cu totii. Acum nu ne mai vorbim. Glumesc, bineinteles. Ei s-au bucurat de 3 ori, noi am inghitit in sec. Am stranutat cu totii ca niste mâțe bătrane de la gazele imprasitiate cu generozitate de jandarmi. Nu conteaza. A castigat fotbalul. Au castigat sufletele noastre de suporteri si inimile de copii.
Nu stiu sa asez momentul asta in fotbalul actual. Nu l-am inteles inca. Incerc. Ce stiu limpede ca lumina zilei este ca asta trebuie sa simti atunci cand mergi la stadion, asta-i pasiunea unui om plin de energie, asta este seara aproape perfecta a unui iubitor de fotbal.
Ii urasc cu patima pe toti cei care ne-au rapit cu aroganta si perversitate feelingul asta, ne-au rupt echipele si sufletele, ne-au lasat prada intrigilor si conflictelor, haosului sportiv si social.
Le urez sa nu mai simta nimic niciodata, sa-si traiasca letargic vietile hidoase, iar banii murdari colectati de pe urma pasiunii noastre sa se transforme in praf si pulbere. Iubesc Steaua, habar n-am pe care dintre ele, iubesc fotbalul, iubesc sentimentul asta pe care l-am trait sambata seara la un meci de liga a 4a din Romania.
Sunt in sevraj acum. Sper sa nu treaca foarte mult pana la urmatoarea doza.
Voie buna, Oli Strimbei”, se arată în scrisoarea suporterului stelist.
Care e cel mai bun atacant al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER