Acasa » Fotbal Intern » Schimbarea la față pentru Dinamo! Efectul Juventus, revenirea lui Hanca și MVP-ul partidei. Cronica meciului

Schimbarea la față pentru Dinamo! Efectul Juventus, revenirea lui Hanca și MVP-ul partidei. Cronica meciului

Schimbarea la față pentru Dinamo! Efectul Juventus, revenirea lui Hanca și MVP-ul partidei. Cronica meciului

După victoria în zece oameni de la Botoșani, pentru Dinamo a venit și cel de-al doilea succes consecutiv, acasă, împotriva Concordiei Chiajna. Sergiu Hanca a deschis scorul pentru formația din Ștefan cel Mare, în minutul 8, Nemec a majorat avantajul gazdelor în minutul 31, Mahlangu a dus scorul la 3-0, iar Bumba a închis tabela în minutul 92, după ce a fost scăpat din marcaj de fundașii dinamoviști, și a reluat o minge ce nu a putut fi respinsă de Hanca. Formația ilfoveană a mai avut două ocazii notabile. În prima parte, prin Paul Batin, iar același Claudiu Bumba a trimis peste poartă o lovitură liberă în repriza secundă.

Efectul Juventus

Elevii lui Florin Bratu au arătat mai bine în compartimentul ofensiv față de precedentul meci de pe teren propriu, împotriva celor de la Juventus București. Dinamo a înscris de două ori în prima parte a jocului, și a mai avut alte trei șanse de a înscrie, la reluarea ratată a lui Nemec, bara lui Nistor și șutul lui Mahlangu, respins de Vitkauskas. În repriza a doua, Dinamo a fost mai modestă la capitolul „ocazii notabile”. Șutul peste poartă al lui Robert Moldoveanu și intervenția lui Vitkauskas la reluarea lui Pesic au animat partea secundă a jocului.

Cadoul lui Hanca

Unul dintre oamenii de bază ai sezonului precedent pentru Dinamo, Sergiu Hanca a părut de nerecunoscut în acest campionat. Mijlocașul nu mai înscrisese de aproape opt luni, de la un meci cu Sepsi. Atunci, Hanca a transformat un penalty și Dinamo câștiga cu scorul de 1-0 pe teren propriu. Pe 4 aprilie, jucătorul alb-roșiilor a împlinit 26 de ani.

Omul meciului

Decarul Dan Nistor a contribuit decisiv la victoria „câinilor” din această seară. Pe lângă șutul în bară din afara careului în minutul 23, mijlocașul de 29 de ani a oferit trei pase decisive și ajugând la assist-ul cu numărul opt în acest sezon, ocupând locul doi, în spatele lui Ciprian Deac (10 assist-uri). Podiumul este completat de Constantin Budescu (7 assist-uri).

S-a terminat 3-1 pentru Dinamo, care rămâne pe primul loc în clasamentul play-off-ului, cu 29 de puncte, la patru puncte de urmăritoare FC Botoșani. Concordia Chiajna rămâne pe locul 4, la două puncte de locul de baraj, ocupat de Gaz Metan Mediaș (un meci mai puțin), și la trei puncte de locurile retrogradabile, ocupate de Juventus și Sepsi (un meci mai puțin), cu câte 13 puncte.

Articol scris de Daniel Anghel

Parteneri
Cristiano Ronaldo: transformarea din cerșetor în prinț. Cum a devenit miliardar
Mediafax
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Operația estetică pe care Gina Pistol și-a făcut-o după ce a devenit mamă. Apariție sexy și senzuală! Ultima transformare prin care a trecut
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Adevărul nespus despre cum funcționează energizantele!
Descopera.ro
Ce sumă uriașă a primit eliminatul Cristian Boureanu, de la Antena 1, pentru cele 21 de săptămâni la Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro