Săptămâna Mare de Tot! CSM București a „distrus-o” pe Metz în manșa tur a „sferturilor” Ligii Campionilor și este ca și calificată în turneul Final 4 din 12-13 mai. CRONICA unui meci fabulos

Redactor:
Marius Hutu
Săptămâna Mare de Tot! CSM București a
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București a învins Metz cu 34-21 în manșa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, astfel că și-a asigurat în mare măsură calificarea în turneul Final 4 pentru al treilea an consecutiv. Partida retur din 15 aprilie ar trebui să fie doar o simplă formalitate.

  • Cristina Neagu a dat recital și a înscris nu mai puțin de 10 goluri. Isabelle Gullden a secondat-o cu 7 goluri. A fost probabil cel mai bun joc al sezonului făcut de cele două vedete ale CSM București în tandem
  • 69 la sută a însemnat Ana Gros pentru Metz în prima repriză, în ceea ce privește golurile marcate, adică 8 din 13. În partea secundă, interul sloven a mai înscris un singur gol și acela dintr-o aruncare de la 7 metri
  • CSM București a reușit desprinderea și pentru că a avut mai multă forță la nivelul băncii de rezerve. În prima repriză, „rezervele” campioanei României au câștigat cu 5-0, Mehmedovic, Niombla și Jorgesen intrând cu plusuri evidente

Uneori, pentru o echipă precum CSM București este suficient și o săptămână de antrenament pentru a face senzație. Per Johansson a avut doar câteva zile la dispoziție pentru a se reacomoda cu „tigroaicele”, suficient pentru a schimba la față echipa, raportat la ce a arătat campioana României în ultima perioadă. Antrenorul suedez nu le-a învățat pe Neagu & Co mai mult handbal, dar a reușit ceea ce și-a propus pentru început: să le transmită fetelor energie, putere de luptă.

Campioana României a avut atitudine încă din minutul 1, jucătoarele au fost practic „franțuzoaice” încă de la bun început. Franța a câștigat titlul mondial în luna decembrie 2017 în primul rând pe fondul unei atitudini, a unei forțe interioare de invidiat. După numai 9 minute de joc, Emmanuel Mayonnade a fost nevoit să solicite time-out, după ce reprezentanta României s-a desprins la 6-2. Cristina Neagu a fost cu adevărat „regină” și a scuturat plasa adversă de la bun început. Căpitanul echipei naționale a fost însă una din piesele de rezistență de pe tăblița lui Per Johansson. Isabelle Gullden a ținut pasul, la fel și toate celelalte fete care au început jocul.

Antrenorul lui Metz a reușit să oprească pentru o perioadă „furia” CSM București, iar la un moment dat chiar a început să spere că poate emite pretenții. Campioana Franței a revenit la un gol în spatele „tigroaicelor” (9-8, 10-9, 11-10), grație slovenei Ana Gros, care a fost tot-factum pentru echipa ei. Interul dreapta a vrut să țină pasul cu Cristina Neagu și chiar a reușit pentru o repriză. Slovena a marcat 8 goluri din 13 pentru Metz în prima repriză, având un procentaj formidabil al reușitelor. Ultimul cuvânt al reprizei l-a avut însă tot Cristina Neagu. Interul stânga a închis repriza la 19-13, pe fondul unui iureș declanșat de câteva minute. Jucătoarele venbite de pe bancă, Line Jorgensen, Gnonsiane Niombla și Majda Mehmedovic au avut și ele partea lor de contribuție la desprinderea din finalul reprizei.

Partea secundă a debut în aceeași notă cum s-a terminat prima repriză, într-o euforie totală și în teren, dar și în tribune. Bineînțeles, CSM București a fost prim solistă. Cristina a continuat să înscrie la foc automat, turnând plumb în același timp în ghetele adversarelor. Metz s-a pierdut total, drept dovadă că în câteva ocazii nu a mai nimerit nici poarta sau a trimis în bară. După 7 minute de la reluare, CSM a făcut o diferență de 10 goluri (23-13), una incredibilă dacă ne gândim cum evolua în urmă cu vreo lună. Campioana României a reușit un parțial de 5-0, primul gol al adversarei în repriza secundă venind abia în minutul 42, pe un contraatac.

Per Johansson a continuat să se consume la fel de mult pe margine ca și „tigroaicele” în teren și a cerut atac continuu. Jucătoarele l-au ascultat și au continuat să țină pedala apăsată, astfel că în minutul 54 au ajuns la un neverosimil 31-17. Metz era deja „ciuruită”, Kurtovic n-a avut însă milă și a apărut și la finalul unei aeriene, pentru golul serii. A fost o reușită de senzație așa cum a fost, de altfel, întreaga seară în Polivalentă.

La final, CSM București s-a impus cu 34-21, suficient pentru a se gândi deja la Final 4. Reîntoarcerea lui Per Johansson este en-fanfare! Așteptăm și continuarea.

CSM București – Metz 34-21 (19-13)

Ungureanu, Grubisic – portari; Udriștioiu, Frafjord 1, Gullden 7, Curea 3, Neagu 10, Jacobsen, Jorgensen 1, Ayglon, Bazaliu, Manea 1, Kurtovic 5, Niombla 2, Hagman, Mehmedovic 4. Antrenor: Per Johansson

Csapo, Dos Reis, Rajcic – portari; Edwinge 1, Gautschi, Gros 9, Zaadi 2, Flippes 2, Nocandy, Houette, Landre 1, Kanor, Smits 3, Sajka, Maubon, Luciano 3. Antrenor: Emmanuel Mayonnade

Arbitri: Branka Maric – Zorica Masic (Serbia)

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Se CONFISCĂ mașina. Acest lucru va deveni TOTAL INTERZIS în România: Să scriem negru pe alb în lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…