Bouchard a luat decizia care speră să o repună pe harta tenisului mondial!

Bouchard a luat decizia care speră să o repună pe harta tenisului mondial!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La doar 24 de ani, Genie Bouchard are de dus o luptă grea pentru a reveni în elita tenisului profesionist. Ieșită din prima sută mondială, canadianca se va orienta spre competiții mai puțin importante, iar în speranța că va da restartul așteptat de fanii sportului alb și-a angajat un nou antrenor.

După doi ani în care lipsa rezultatelor a dus-o pe locul 111 WTA, a lăsat-o fără sponsori și a pus-o într-o situație grea, Genie merge pe mâna lui Robert Landsdorp, unul dintre cei mai experimentați antrenori din circuitul feminin. În vârstă de 79 de ani, americanul le-a pregătit, printre altele, pe Tracy Austin, pe care a ajutat-o să devină cea mai tânără campioană din istoria US Open, la 16 ani, Maria Șarapova și Lindsay Davenport. La nivel ATP, cel mai cunoscut jucător în loja căruia a stat Landsdorp este legendarul Pete Sampras.

Adept al jucătorilor înalți, al căror joc se bazează pe serviciu și lovituri foarte puternice, plate, din spatele terenului, Landsdorp are în circuit imaginea unui antrenor care lucrează foarte mult pe plan mental cu jucătorii pe care-i pregătește. Dar marea problemă a experimentatului american este că în ultimii ani nu a mai activat în circuit.


Robert Landsdorp (foto, în stânga) alături de Maria Șarapova, la începuturile carierei rusoaicei.

Iar cooptarea lui Landsdorp în staff-ul ei este a doua decizie importantă luată de Genie Bouchard în decurs de câteva zile. Imediat după ce a fost eliminată de Sara Errani din primul tur al turneului de la Charleston, canadianca a transmis că aventura sa în tenisul înalt se încheie pentru moment, urmând ca în perioada următoare să participe la competiții mai slab cotate, unde va întâlni adversare din afara top 100 mondial, în speranța că așa va reuși să-și refacă clasamentul pierdut în ultimele două sezoane.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…