Muncim, nu cerșim. Respectăm, nu furăm. #Un Român Ca Lumea

Muncim, nu cerșim. Respectăm, nu furăm. #Un Român Ca Lumea

A plecat ca din tun în Mecca fotbaliștilor, Premier League, după ce a câștigat tot ce se putea câștiga cu Steaua. Reperat de Bumbescu și Pițurcă, Florin Gardoș a stat pe locul din vestiar pe care s-au dezbrăcat sătmăreni de-ai lui, Didi  Prodan și Tiberiu Csik. A simțit toată greutatea fanilor din Ghencea cum apasă pe umerii săi, dar și-a dus mereu misiunea la bun sfârșit.

I-au plăcut lucrurile complicate. A ales o echipă în care alți fundași centrali aveau întâietate și suporterii exigenți de pe St.Mary”s Stadium. Și-a stricat jantele prin Anglia pentru că a ales să meargă până-n Southampton, prima dată, cu mașina. Primele meciuri, primele lovituri recepționate. Dinți ciobiți. Un fleac pe lângă ce avea să vină. Ruptură de ligamente și pauză 7 luni. Operație complicată și privire cu subînțeles din partea lui Koeman.

Iordănescu l-a chemat la națională, dar l-a lăsat fie să se încălzescă până dă în clocot, fie l-a trimis în tribune. A pierdut naționala. A pierdut Euro. Dar a mai rămas cu o pojghiță de încredere. L-au strâns ghetele la echipa a doua a „Sfinților”, dar și-a mai găsit resurse de a merge mai departe. A continuat să-și facă românii din Anglia cunoscuți prin campania #Români Ca Lumea și s-a hrănit cu poveștile lor. S-a hrănit din povestea unor mâini iscusite care salvează oameni, din româna grăbită a unui taximetrist care adună liră cu liră pentru ca fetiței lui să nu-i lipsească ceva. Și din întâmplările unor români antreprenori sau copii miniaturale ale lui Nicu Vlad, ‘halterofilii” din depozite.

Ajuns la 29 de ani și fără niciun orizont în Anglia, Gardoș a ales cu sufletul. Și-a pus iscălitura pe împrumutul la Craiova și și-a propus să halească iar jăratec pentru a-și da un restart carierei. Mai bine de o lună, fundașul cu compasul lui Mike Powell a așteptat să intre din nou pe teren. Nu s-a lăsat strivit de disprețul cu care Devis Mangia l-a sărit de pe foaia de joc și și-a aplaudat coechiperii, pe Kelic sau pe „Puyol”. A respectat decizia antrenorului și a tras la antrenamete ca un câine.

Aseară, Gardoș a transpirat din nou. Oficial. În meciul cu CFR. Câteva minute. I-a luat locul lui Kelic, accidentat, și a gestionat cu știință finalul de meci.
Cu un zâmbet amar, Gardoș a venit, la final, la întâlnirea cu microfoanele Digi și LookTV, cu toate vorbele la el. „Îmi doream să fiu pe foaie încă de la început. Nu s-a întâmplat nimic, a trebuit o perioadă de acomodare, normal.A fost poate și faptul că echipa nu a luat gol, apărarea a jucat foarte bine. Am încercat  să fiu înțelegător și să am răbdare. Nu e ușor să fii nici în situația mea, nu e ușor nici în situația antrenorului, care are de ales din 25 de jucători. Încerc să înțeleg pe toată lumea și să îmi fac treaba”.

A fost declarația simplă, de bun simț. A fost declarația #Unui Român Ca Lumea.

Privită dintr-un alt unghi, la o distanță de doi ani, a fost un nou episod al campaniei pe care chiar el a demarat-o. Înfășurat într-o glazură de diplomație, sloganul pe care și-a construit demersul din Anglia, „Muncim, nu cerșim. Respectăm, nu furăm”, s-a potrivit aseară mai bine ca niciodată. De această dată, sloganul a fost direcționat nu către britanici, ci către un italian.

    

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]