Primele reacții ale lui Gheorghe Tadici după debutul oficial pe banca naționalei de tineret: „Avem o generație care promite, dar trebuie să mai crească până spre Campionatul Mondial”

Naționala feminină de tineret a debutat cu o victorie, 33-25 în fața Croației, în turneul de calificare de la Cluj pentru Campionatul Mondial. Selecționerul Gheorghe Tadici a tras primele concluzii după primul său joc oficial pe banca tehnică a națioanlei sub 20 de ani.
Primele reacții ale lui Gheorghe Tadici după debutul oficial pe banca naționalei de tineret: "Avem o generație care promite, dar trebuie să mai crească până spre Campionatul Mondial"

Naționala feminină de tineret a debutat cu o victorie, 33-25 în fața Croației, în turneul de calificare de la Cluj pentru Campionatul Mondial. Selecționerul Gheorghe Tadici a tras primele concluzii după primul său joc oficial pe banca tehnică a națioanlei sub 20 de ani.

„A fost un meci cu momente foarte bune, debuturile de repriză în principal au fost foarte bune. Atâta timp cât s-a respectat rigoarea tactică stabilită și antrenată, de atac, de apărare, lucrurile au funcționat. Sunt ușor nemulțumit de apărare, target-ul a fost să primim între 18 și 20 de goluri maximum, au fost 25 la final. A fost o lipsă de concentrare, am luat goluri după ratări din situații clare în atac. Apărarea rezolvă atacul, dar și atacul trebuie să rezolve apărarea. Mi-ar fi plăcut ca jocul să aibă și o constanță mai bună și o consistență mai serioasă. Sigur, este o generație care promite, dar trebuie să mai crească până spre Campionatul Mondial, pentru că avem nevoie de mai mult față de ce arătăm acum”, a declarat Gheorghe Tadici pentru ProSport.

Selecționerul a mai adăugat că la vârsta pe care o au elevele lui, la echipă nu se poate vorbi despre titulare și rezerve: „Noi trebuie doar să creștem în această perioadă. Mă interesează jocul colectiv de atac, jocul colectiv de apărare, în rest nu mă interesează altceva. Energiile individuale trebuie adunate în folosul echipei”.

Gheorghe Tadici este convins că echipa are potențial de creștere și ar putea arăta și mai bine când lotului i se vor alătura și două jucătoare cu probleme medicale în această perioadă, Ana Maria Berbece și Andreea Popa: „Sunt alte două piese serioase, cu posibilități mari”.

România mai are de jucat la turneul de calificare cu Georgia (sâmbătă, ora 16:00) și Ucraina (duminică, ora 11:00), ambele meciuri fiind transmise de TVR HD.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Rețelele sociale, DUȘMANUL notelor bune? Ce au descoperit cercetătorii italieni
Mediafax
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Glume pe internet după ce o casă self-checkout a cerut bacșiș. „Dacă eu fac toată munca, n-ar trebui să primesc o reducere?”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
Soțul Annei a ieșit la lumină! A ținut pasul cu pretențiile Julietei de pe Transfăgărășan până i-a ieșit fum din portofel
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Promotor.ro