Fără speranțe în Rusia! România a pierdut primul meci din grupa de calificare la Campionatul European, dar își poate lua revanșa în fața trupei lui Trefilov peste 4 zile, la Cluj

Redactor:
Marius Hutu
Fără speranțe în Rusia! România a pierdut primul meci din grupa de calificare la Campionatul European, dar își poate lua revanșa în fața trupei lui Trefilov peste 4 zile, la Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a fost învinsă de Rusia cu 30-25 în grupa a 4-a preliminară de calificare la Campionatul European de handbal feminin, într-un joc desfășurat la Togliatti. În urma acestui rezultat, România și Rusia sunt la egalitate în clasament, cu câte 4 puncte, fiind urmate de Austria – 2 puncte, care are însă și un meci mai puțin disputat. Cele două naționale se vor reîntâlni, duminică, la Cluj, în partida retur. Cu un succes, România se poate desprinde în câștigătoare a grupei.

  • Echipa națională a suferit prima înfrângere în această campanie de calificare la turnmeul final din Franța

După cum a arătat partida de la Togliatti, România nu și-a pus foarte multe speranțe în acest joc, ci mai degrabă și-a păstrat resurse pentru a câștiga partida retur de la sfârșitul acestei săptămâni. Cu doar două zile la dispoziție pentru a pregăti partida din Rusia, față de vreo 8 zile ale gazdelor, jocul a părut dinainte pierdut.

Trupa lui Trefilov a condus jocul de la un capăt la altul, iar România a avut doar câteva momente pe parcursul celor 60 de minute, dar nu a reușit să le speculeze la adevăratul potențial. În primele 20 de minute de joc, România a avut mari probleme cu organizarea defensivei, astfel că Rusia i-a marcat nu mai puțin de 14 goluri și s-a desprins la o diferență de 6 goluri, 14-8. Cristina Neagu a avut însă o primă repriză fantastică și cu 8 goluri a reușit să-și readucă echipa în joc. Diferența a devenit minimă, 14-15 (min. 27), iar la pauză handicapul a fost de 2 goluri, 15-17.

Toată munca României din finalul primei reprize s-a năruit în primele 3-4 minute ale părții secunde, când Rusia a luat din nou avans, 20-15. A venit și o a doua reacție a naționalei, dar tot de scurtă durată, 20-18. Un moment foarte important s-a produs la mijlocul reprizei secunde când tot Cristina Neagu a ratat prima aruncare de la 7 metri, la scorul de 23-20.  

Ratarea a avut efect de bumerang, întrucât Rusia a reușit o serie de trei goluri cu care s-a desprins decisiv. În timp ce gazdele s-au desprins și la 8 goluri, 30-22, tricolorele au ratat multe mingi din poziții clare. Pe final, România a înscris 3 goluri și a evitat o înfrângere mai urâtă, 30-25. Eșecul din Rusia era oarecum luat în calcul și poate fi șters rapid cu buretele dacă tricolorele își vor lua revanșa la Cluj.

Rusia – România 30-25 (17-15)

Kalinina, Trusova – portari; Kuznetsova 2, Matlashova, Dmitrieva 10, Gariaeva, Samokhina 5, Makeeva 1, Vedekhina 4, Sabirova 1, Managarova 2, Maslova 2, Frolova 1, Snopova 2, Barkalova, Makina

Dedu, Dumanska – portari; Udriștioiu, Pristăvița, Buceschi 2, Neagu 9, Laslo 1, A.M. Popa 3, Ardean 2, L. Popa, Pintea 3, Băcăoanu, Zamfirescu, Bazaliu, Chiper 2, Dragut 3

CUM AU EVOLUAT OSTILITĂ‚ȚILE:

Rusia – România 30-25 (FINAL)

18:55 Ana Maria Iuganu înscrie pentru 24-30 (min. 59). Diferența scade la 5 goluri după o reușită a Cristinei Laslo. VedeKhina trimite mingea spre tribune, Trefilov este un car de nervi, probabil ar fi vrut ca echipa lui să mai înscrie un gol. Final, Rusia – România 30-25

18:53 La două atacuri consecutive 6 contra 4, România nu reușește să înscrie. România suferă o corecție severă la Togliatti. Mai sunt 3 minute până la final, Trefilov a luat ultimul time-out.

18:49 Eliza Buceschi reduce din diferență, 30-23. Au rămas mai puțin de 5 minute până la final. Rusia face schimbare greșită și rămâne în dublă inferioritate.

18:48 Rusia conduce pentru prima dată la 7 goluri diferență, 29-22 (min. 55), zarurile au fost aruncate. Trec doar câteva secunde, iar scorul capătă proporții, 30-22.

18:46 Laura Chiper ratează o nouă oportunitate foarte bună, din situație de unu la unu cu Trusova. Rusia profită și desprinde din nou 6 goluri, 28-22 (min. 54), probabil decisiv.

18:42 Valentina Ardean înscrie pentru 26-22. Extrema stângă are însă probleme medicale și nu poate rămâne în teren. Trefilov solicită time-out la 27-22.

18:41 Intrăm în ultimele 10 minute ale jocului cu un handicap de 5 goluri. A redus din diferență Ana Maria Popa. Pentru aproximativ 15 secunde, România are dublă superioritate

18:39 Dumaska oprește Rusia să se desprindă la 7 goluri. Crina Pintea obține 7 metri, dar Laura Chiper nu reușește să introducă mingea în plasă.

18:38 După acest moment, Rusia ia din nou viteză și marchează trei goluri, astfel că s-a făcut 26-20 (min. 48). Normal, Ambros Martin ia al doilea time-out.

18:35 Trusova o ghicește pe Cristina Neagu la 7 metri și se opune unei reveniri a României la 2 goluri. 

18:32 România trece cu bine peste eliminarea Cristinei Neagu, fără a primi gol. Tot căpitanul echipei naționale marchează din 7 metri pentru scorul de 23-20 (min. 43)

18:28 Se înscrie la foc continuu. Crina Pintea ajunge la 3 goluri, dar Rusia conduce cu 23-19 (min. 39). Cristina Neagu primește a doua eliminare!

18:24 Dragut sparge gheața pentru România în partea secundă și înscrie pentru 20-16. Imediat vin și golurile 17 și 18 realizate de Ardean și Dragut. Extrema stângă a înscris cu prețul unei accidentări

18:23 România ratează startul și în debutul părții secunde, iar Rusia se desprinde din nou la 5 goluri, 20-15

18:20 Primul gol al reprizei secunde este înscris de Dmitrieva, care încearcă și reușește să fie la același nivel cu Cristina Neagu în acest joc, 18-15

18:05 Pauză la Togliatti, Rusia – România 17-15. Ultimul gol al naționalei în repriză a fost reușit de Ana Maria Popa. Cristina Neagu a fost și de această dată jucătoarea numărul 1 a echipei, cu 8 goluri.

18:01 Cristina Neagu marchează și golul 8, iar România este la un gol distanță de Rusia, 15-14. 

17:59 România profită la maximum de superioritate numerică și revine la 2 goluri, 15-13 (min. 26). Cristina Neagu face o adevărată demonstrație de forță și ajunge la 7 goluri. A mai înscris încă o dată și Laura Chiper

17:57 Crina Pintea scoate prima eliminare în tabăra adversă, chiar la Daria Dmitrieva. Neagu înscrie cu siguranță de la 7 metri, 15-11 (min. 25)

17:51 Rusia se desprinde la 6 goluri în minutul 19, 14-8, dar Pintea și Neagu aduc un pic de oxigen României și înscriu două goluri la rând în mai puțin de un minut.

17:49 România atacă fără portar, Rusia recuperează mingea și înscrie al doilea gol din acest meci în poarta goală, 13-8

17:46 Crina Pintea s-a înșurubat excelent pe semicerc și a înscris pentru 11-8. Orice reușită în atac este anulată imediat de Rusia, care repune rapid și nu îi oferă șanse României să se așeze în apărare. România trece prin momente dificile, după ce Cristina Neagu a fost eliminată pentru 2 minute.

17:44 Neagu expediază o bombă și înscrie pentru 10-7. Mai devreme și-a făcut simțită prezența pe lista marcatoarelor și Laura Chiper, după o pasă primită tot de la Neagu.

17:42 România reia bătălia, iar Eliza Buceschi reușește să finalizeze după o acțiune personală, 8-5. Daria Dmitrieva este însă de neoprit în atac, pătrunde prin zonă centrală și reface diferența de patru goluri.

17:39 Între timp, Ana Maria Dragut a fost eliminată pentru 2 minute, iar Rusia profită din plin: înscrie trei goluri consecutiv și se desprinde la 8-4 (min. 10). Ambros Martin nu are altă soluție decât să solicite time-out.

17:36 În mai puțin de 10 minute, Cristina Neagu realizează și al treilea gol personal, al doilea din aruncare de la 7 metri, scor 5-4. 

17:35 Dimitrieva reușește să desprindă pentru prima dată Rusia la două goluri, 4-2. Vine primul gol și al interului Ana Maria Dragut, 4-3.

17:32 Cristina Neagu a început foarte bine partida cu două goluri, unul marcat din 7 metri, 2-2

17:30 Partida a început cu Rusia în atac, iar primul atac a fost finalizat de Managarova. 


Naționala feminină va juca de la ora 17:30, la Togliatti, în compania Rusiei, într-un meci din grupa a 4-a preliminară de calificare la Campionatul European de handbal feminin din 2018. Tricolorele sunt pe locul 1 în grupă înaintea acestei întâlniri, având cu 2 puncte mai mult decât adversara. Partida va putea fi urmărită în direct pe TVR1.

Distribuțiile celeor două echipe naționale:

Rusia: Kalinina, Trusova – portari; Kuznetsova, Matlashova, Dmitrieva, Gariaeva, Samokhina, Makeeva, Vedekhina, Sabirova, Managarova, Maslova, Frolova, Snopova, Barkalova, Makina

România: Dedu, Dumanska – portari; Udriștioiu, Pristăvița, Buceschi, Neagu, Laslo, A.M. Popa, Ardean, L. Popa, Pintea, Băcăoanu, Zamfirescu, Bazaliu, Chiper, Dragut

Ultimul meci disputat de handbalul românesc la Togliatti s-a terminat fericit. SCM Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei EHF după o victorie cu 26-23 obținută cu Lada. Ardean și Dumaska reprezintă punctul de legătură dintre Craiova și naționala României.

Ultima partidă directă a avut loc la Campionatul European din 2016, în Suedia, încheiată cu victoria României, scor 22-17.

Înaintea celor două partide cu România – returul va avea loc duminică la Cluj – Federația Rusă a prezentat un scurt istoric cu cele mai importante 15 victorii din istoria naționalei. Între acestea a intrat și finala Campionatului Mondial de la St. Petersburg din 2005, Rusia – România 28-23.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
TOŢI cei cu TELEFOANE mobile sunt obligați să respecte din 29 aprilie. Guvernul a dat lege
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri