EXCLUSIV | Antrenorul Barcelonei, așa cum îl cunoaște românul cu care a împărțit vestiarul. „Mă tot întâlneam apoi cu Valverde în aeroporturi…”. Care era mesajul de întâmpinare al spaniolului

Bogdan Savin
EXCLUSIV | Antrenorul Barcelonei, așa cum îl cunoaște românul cu care a împărțit vestiarul. "Mă tot întâlneam apoi cu Valverde în aeroporturi...". Care era mesajul de întâmpinare al spaniolului

Costel Gâlcă a evoluat aproape un deceniu în campionatul Spaniei, timp în care a înfruntat fotbaliști mari ai lumii, dar a și fost coechipier cu câțiva jucători care au devenit, în timp, antrenori bine cotați.

În vârstă de 46 de ani, bucureșteanul școlit la Progresul a povestit într-un interviu pentru ProSport amintirile legate de Ernesto Valverde, fostul său coleg de la Mallorca, actual tehnician la FC Barcelona. Tip echilibrat cu o viziune extraordinară de joc, omul care le dă indicații catalanilor și-a pus în minte, imediat după retragerea de pe teren, să se documenteze despre fotbal în toate colțurile lumii. Povestește Gâlcă: „Era… cum se vede și acum. Un băiat tăcut, la locul lui, foarte serios. Vorbea abia după ce-i asculta pe toți, era genul ardeleanului de la noi. Transmitea o energie pozitivă când te aflai în preajma lui și când vorbea, dădea liniște echipei prin jocul lui. Am fost o perioadă scurtă colegi, dar ajuta mult, observa cu acuratețe exact ce era în teren. După ani, m-am mai întâlnit prin aeroporturi cu el, îmi repeta că „mă duc să văd antrenamente în toată lumea”. Și apoi s-a apucat de antrenorat”.

Ernesto Valverde (54 de ani) și Costel Gâlcă (46 de ani) au jucat împreună la Mallorca, în sezonul 1996-1997. Fost atacant, Valverde (1,74 m) a înscris în Primera 68 de goluri în 264 de partide. Înainte de a trece anul trecut pe banca Barcelonei, Valverde a antrenat Bilbao, timp de patru sezoane.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania