Constanța a eliminat Steaua în semifinalele Cupei României, după un meci cu 17 eliminări!

HC Dobrogea Sud Constanța este a doua finalistă a Cupei României, după succesul cu 30-26 în fața Stelei. "Delfinii" vor juca duminică pentru trofeu, de la ora 16:30, cu Poli Timișoara, care a întrecut Minaur în prima semifinală cu 30-28
Constanța a eliminat Steaua în semifinalele Cupei României, după un meci cu 17 eliminări!

HC Dobrogea Sud Constanța este a doua finalistă a Cupei României, după succesul cu 30-26 în fața Stelei. „Delfinii” vor juca duminică pentru trofeu, de la ora 16:30, cu Poli Timișoara, care a întrecut Minaur în prima semifinală cu 30-28.

  • HC Dobrogea Sud Constanța s-a calificat pentru al doilea an în finala Cupei României. Anul trecut a pierdut într-un ultim act cu Dinamo, după ce a condus cu 6 goluri
  • Câștigătoarea trofeului se califică în viitoarea ediție a Cupei EHF. În acest moment, Poli Timișoara ocupă locul 3 în Liga Națională, iar Constanța, locul 6

A doua semifinală din cadrul turneului Final 4 de la Constanța a fost mult mai „acidă”. Tensiunile au fost alimentate și de protestele echipei Steaua, care înaintea întrecerii au constestat faptul că Federația Română de Handbal a atribuit Constanței dreptul de organziare. Steliștii s-au temut și de delegarea arbitrilor Silviu Stănescu și Robert Harabagiu, cei care aveau până la final să acorde nu mai puțin de 17 eliminări. De altfel, formația bucureșteană a protestat în dese rânduri la deciziile brigăzii din Moreni, patru minute de eliminare fiind văzute chiar pe acest considerent.

Constanța s-a mobilizat la maximum pentru turneul Final 4, având ca obiectiv principal accederea în cupele europene chiar din luna martie, fără a mai fi sub presiunea rezultatelor în play-off-ul Ligii Naționale. Cu o apărare agresivă și cu Sijan Dane în poartă, care a dat siguranță echipei, gazdele au început tare și s-au desprins până în minutul 15 la scorul de 8-3. În acest interval de timp, Steaua văzuse deja două eliminări. Oaspeții au „păcătuit” însă și printr-un joc cu multe greșeli în atac în primele minute, nu au reușit să dejoace jocul de apărare al Constanței.

Pe parcurs, Steaua a început să se organizeze mai bine în apărare, iar Tudor Stănescu să înceapă să adune parade. Băieții lui Ovidiu Mihăilă au alergat după egalare, dar nu s-au putut apropia la mai mult de 2 goluri în prima repriză, 11-9 (min. 25). Cutura, Nistor și Malinovic, intrat în locul lui Crnoglavac accidentat, au oferit însă un avantaj confortabil „delfinilor” la sfârșitul primelor 30 de minute.

Jocul s-a aprins imediat după pauză, „vinovat” fiind Tudor Stănescu care a avut minutul și intervenția. În 9 minute, goalkeeper-ul oaspeților a adunat tot atâtea parade. Astfel, Constanța s-a văzut pusă pentru prima dată în dificultate, 16-15 (min. 39). Gazdele au avut emoții însă doar câteva minute, meciul fiind „rupt” după patru eliminări acordate Stelei într-un interval de 3 minute! Pentru câteva secunde, „militarii” au fost doar în 3 jucători pe teren, astfel că le-a fost imposibil să facă față tăvălugului gazdelor.

În minutul 46, HCDS Constanța a ajuns din nou la 5 goluri, 22-17, iar de atunci nu a mai scăpat deloc controlul partidei. La 42 de ani, Dalibor Cutura a zburdat în atac, iar trupa lui Sandu Iacob a ținut Steaua la distanță. Gazda turneului Final 4 s-a impus cu 30-26 și speră să obțină primul trofeu de la înființarea noului club al Constanței, în urmă cu 3 ani.

11 eliminări a văzut Steaua pe parcursul jocului, față de șase încsrise în dreptul HC Dobrogea Sud Constanța. Oaspeții acestui joc au terminat partida cu doi handbaliști mai puțin, după ce Huba Talaș și Samvel Aslanian au fost descalificați

18 intervenții a adunat portarul Stelei, Tudor Stănescu. El a avut un început de repriză secundă fabulos, cu 9 parade în 9 minute

HC Dobrogea Sud Constanța – Steaua 30-26 (14-10)

Cutura 7, Nistor 5, Crnoglavac 4, Vujovic 4, Nikolic 3, Vujadinovic 2, Mladenovic 1, Ignat 1, Malinovic 1, Toma 1, Rohozneanu 1 / Georgescu 6, Florea 5, Aslanian 4, Vujic 2, Mihalcea 2, Talas 2, Vegar 1, Roșu 1, Johansson 1, Stavrositu 1

Vom reveni cu mai multe detalii

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Promotor.ro