Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Dezvăluiri din interior. Budescu vs Daum. „Am asistat personal atunci când a vorbit cu Costică”

Dezvăluiri din interior. Budescu vs Daum. „Am asistat personal atunci când a vorbit cu Costică”

Dezvăluiri din interior. Budescu vs Daum. "Am asistat personal atunci când a vorbit cu Costică"

Ionuț Badea, secundul lui Christoph Daum în perioada în care acesta a fost selecționerul României, a vorbit într-un interviu pentru Pariurix.com și despre relația antrenorului neamț cu cei doi copii teribili ai fotbalului românesc, Budescu și Alibec, pe care i-a cam ocolit la convocări.

„Christoph Daum nu a avut nimic personal nici cu Alibec, nici cu Budescu. Am asistat personal atunci când a vorbit cu Costică, înaintea meciului cu Danemarca. A fost o discuție constructivă. Din păcate, jucătorul a avut mult timp probleme medicale, a intervenit și acea ruptură fibrilară la gambă. Mă bucur foarte mult că și-a revenit. Este genul de lider în teren, de care o echipă are nevoie”, a explicat Badea

Chestionat în legătură cu așa-zisele influențe de la națională, de care Christoph Daum a amintit tangențial, Ionuț Badea și-a spus punctul de vedere: „Niciodată nu s-a pus problema! Nu au existat decât declarațiile publice făcute despre echipa națională sau, cel puțin, eu nu știu să fi fost altceva. Nu cunosc dacă a avut Christoph alte discuții în particular, dar nu cred”.

Christoph Daum a ratat calificarea cu naționala României la Campionatul Mondial din Rusia 2018, într-o grupă din care au mai făcut parte Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia și Kazahstan. Tricolorii s-au clasat pe locul 4, cu numai 13 puncte obținute în 10 meciuri.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]