Mourinho, declarație incredibilă după una dintre rușinile carierei de antrenor: a mers la conferința de presă și și-a ironizat propriul club! Cuvintele prin care i-a înfuriat pe fani

Mourinho, declarație incredibilă după una dintre rușinile carierei de antrenor: a mers la conferința de presă și și-a ironizat propriul club! Cuvintele prin care i-a înfuriat pe fani

Jose Mourinho (55 de ani) a suferit, marți seară, pe Old Trafford, una dintre cele mai mari înfrângeri ale carierei de antrenor. Eliminat de Sevilla lui Vincenzo Montella din optimile de finală ale Ligii Campionilor, managerul portughez a reușit să-i înfurie și mai tare pe fanii lui United printr-o declarație pe care a dat-o la conferința de presă.

Fricos, plecat la drum cu ideea că nu trebuie să primească gol după 0-0 în tur, Mourinho a fost pedepsit de fotbal în repriza a doua a meciului cu Sevilla, când francezul Ben Yedder a marcat de două ori și a făcut inutilă reușita lui Lukaku, venită prea târziu pentru a mai schimba ceva. O eliminare rușinoasă pentru United, așa cum a căzut de acord toată lumea fotbalului, dar nu și pentru Mourinho. Într-un moment în care multe voci vorbesc despre eșecul strategiei sale defensive, „Specialul” a adoptat o poziție de forță la conferința de presă de după meci, când a transmis că pentru Manchester United, triplă câștigătoare a Ligii, eliminarea în optimi nu e ceva nou. A mers chiar mai departe și a oferit exemple în care a fost implicat, cu Porto, în 2004, și cu Real, în 2014, la ultima „dublă” europeană din cariera legendarului Sir Alex Ferguson: „Am mai stat pe acest scaun de două ori în Liga Campionilor și am eliminat-o pe Manchester United pe Old Trafford, cu Porto (n. red – în 2004) și cu Real Madrid (n. red – 2014). Nu cred că e ceva nou pentru aces club! Desigur, să fiu managerul lui Manchester United și să pierd o dublă de Liga Campionilor acasă este o mare deziluzie”, au fost cuvintele prin care Mourinho i-a făcut pe fanii „diavolilor”, și așa supărați, să ia foc.

Portughezul a încercat, apoi, să mute atenția spre meciul cu Brighton, din sferturile de finală ale Cupei Angliei și, deși United a avut doar patru șuturi pe poartă în 90 de minute lamentabile, le-a transmis jurnaliștilor că performanța pusă în scenă de Alexis Sanchez și colegii lui nu a fost una rea: „Nu vreau să fac o dramă din această eliminare, nu am timp pentru așa ceva. Avem un nou meci duminică (n. red – sfertul de finală al Cupei Angliei, contra lui Brighton), putem fi triști doar o zi. Așa este fotbalul, nu e sfârșitul lumii. Nu am regrete! Am dat ce am avut mai bun, jucătorii au dat ce au avut mai bun. Am încercat, dar am pierdut. Acesta este fotbalul, nu cred că performanța noastră a fost rea. Totul, totul trebuie să se schimbe! Toată lumea cheltuie bani mulți, nu? Nu doar noi. E un proces natural, toate echipele investesc”, a mai transmis lusitanul.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania