EXCLUSIV | Diferența dintre Dumitru Sechelariu și Ioan Neculaie, scoasă în evidență de unul dintre antrenorii care a lucrat cu ambii patroni. „Toate s-au întors împotriva lui”

EXCLUSIV | Diferența dintre Dumitru Sechelariu și Ioan Neculaie, scoasă în evidență de unul dintre antrenorii care a lucrat cu ambii patroni. "Toate s-au întors împotriva lui"
Sechelariu a avut parte de ”meciuri” grele cu ”Părintele” Sdrobiș

La doi după retragerea din activitatea de fotbalist, Ionuț Lupescu (49 de ani) a început cariera de antrenor în Liga I, eșalon brăzdat în prima parte a anilor 2000 cu scandaluri, meciuri controversate, patroni care își exercitau influența cum știau mai bine, dar cu stadioane încă pline și echipe de tradiție pe prima scenă.

Cu experiența câștigată în Bundesliga timp de un deceniu, Lupescu (74 de selecții / 6 goluri) și-a pus în cap să devină un antrenor cu ștaif. Și-a luat diploma la Universitatea din Koln, în 2005, dar a avut nevoie de doar două experiențe pentru a-și reconfigura planul. A lucrat cu doi patroni care tăiau și spânzurau la echipă, și-a conturat o imagine despre relaționarea bancă – lojă în Liga 1, apoi a cârmit spre administrație. Intervievat de reporterul ProSport despre un lucru bun cu care a rămas de pe urma interacțiunii cu Dumitru Sechelariu (FCSM Bacău) și Ioan Neculaie (FC Brașov), Kaiserul a răspuns scurt.

„Dom’le, nu știu, e greu de spus! La Seche pasiunea pe care o avea pentru fotbal. Cu toate că era un om controversat, el încerca să facă mult pentru Bacău, dar toate s-au întors împotriva lui. Dar pasiunea lui pentru fotbal a fost foarte mare, ceea ce la Neculaie nu era cazul”, a spus Lupescu pentru ProSport. Dumitru Sechelariu, fost primar al orașului Bacău între 1996 și 2004, s-a stins din viață la 53 de ani, într-un spital din Viena. 

După ce a renunțat la cariera de antrenorat, fostul număr 5 al naționalei a devenit director tehnic în FRF, iar în ultimii ani a ocupat funcția de șef al Comisiei Tehnice de la UEFA. Lupescu va candida pe 18 aprilie pentru șefia Federației Române de Fotbal, cursă în care au mai intrat Răzvan Burleanu, Marcel Pușcaș, Sorin Răducanu și Victoraș Iacob.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania