„Killerii” FCSB-ului explică surpriza începutului de an: „Puteam să le dăm și 5-0! Au venit cu nasul pe sus”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul divizionarei secunde FC Hermannstadt, Bogdan Rusu, autor a două goluri în succesul obținut, joi, cu scorul de 3-0, în fața echipei FCSB, a spus la finalul meciului că el și coechipierii săi erau la curent cu problemele din defensiva adversarilor și a precizat că scorul putea fi mai mare.

„Cred că a fost mai multă dorință din partea noastră. Ei au venit relaxați și de aceea am putut să câștigăm azi. Noi știam că au puncte slabe în apărare, că nu au viteză fundașii lor și am jucat pe contraatac. Puteam să le dăm și 4-0 și 5-0”, a spus Bogdan Rusu, la Telekom Sport.

Rusu a fost completat de coechipierul său Ștefan Blănaru, celălalt marcator al sibienilor considerând că adversarii „au venit cu nasul pe sus”.

„Am avut determinare, atitudine și cred că ne-am adaptat mai bine la acest teren, la condiții. Și aseară noi voiam să jucăm, dar terenul a fost impracticabil. Ne-am concentrat 300 la sută, am jucat cu cea mai bună echipă din România, ați văzut ce buget au. Ei au venit cu nasul pe sus. Noi avem obiectiv promovarea, dar putem să sperăm să câștigăm Cupa”, a adăugat atacantul Ștefan Blănaru, la Telekom Sport.

FC Hermannstadt a devenit a doua semifinalistă a acestei ediții a Cupei României, după ce a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa FCSB, în sferturile de finală ale competiției.

"Penibili, nu avem nicio scuză! Nu putem câștiga campionatul dacă jucăm așa"" type="hidden" />

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare