Antrenor de judo, condamnat la închisoare pentru proxenetism! Reacția președintelui FRJ

Antrenor de judo, condamnat la închisoare pentru proxenetism! Reacția președintelui FRJ

Antrenorul de judo Vasile Bodea a fost condamnat la trei ani și două luni de închisoare, fiind acuzat de proxenetism și constituire de grup infracțional.

Președintele Federației Române de Judo, Cozmin Gușă, a comentat cele întâmplate pentru ProSport.

„Am aflat despre acest caz extrem de grav în urmă cu trei săptămâni. O decizie urmează să fie luată la următorul Consiliu Director. După părerea mea, acest demers îl face incompatibil pentru meseria de antrenor. Vom avea un Consiliu săptămâna viitoare”, a spus Gușă pentru ProSport.

Dosarul a fost deschis în 2011, când procurorii DIICOT Bistrița Năsăud au decis reținerea lui Bodea pentru 24 ore, sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de persoane și trafic de minori. S-ar părea că Bodea a lucrat alături de încă patru persoane. Aceștia obișnuiau să racoleze minore pe care le trimiteau să danseze în cluburi de striptease. Conform presei locale din Bistrița Năsăud, Bodea antrena în general tineri cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania