Cum explică Edi Iordănescu eliminarea din Cupa României: „Nu ne-am putut adapta condițiilor de joc”. Reacție tranșantă când a fost întrebat despre arbitrii străini ceruți în play-off

Cum explică Edi Iordănescu eliminarea din Cupa României:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Edward Iordănescu, a fost dezamăgit de eliminarea din Cupa României și a atras atenția asupra condițiilor în care s-a jucat meciul cu Gaz Metan Mediaș, pierdut de formația sa cu scorul de 1-0.

„Dezamăgire este, pentru că este o competiție pe care am tratat-o cu respect și interes. Am venit după un meci cu consum mental fizic și mental precum cel cu Dinamo. Am venit aici și am făcut niște modificări, am încercat să aducem prospețime, dar am întâlnit o suprafață dificilă, gazonul a fost înghețat și a fost greu să ne menținem echilibrul și noi și gazdele. Nu am putut să ne adaptăm la condițiile de joc. Noi vrem să construim, să punem mingea jos, să jucăm fotbal, dar trebuie să și poți. Jucătorii nu și-au putut ține echilibrul și au riscat accidentări foarte grave.

La pauză, am schimbat sistemul, am introdus al doilea vârf, dar nu ne-a ieșit. Felicităm echipa gazdă. Ne pare rău, pentru că eram la un pas de semifinală, care, pentru noi, era un lucru foarte frumos. Încercăm să corectăm ce am greșit și să ne pregătim pentru play-off”, a declarat Edward Iordănescu, la Telekom Sport.

Tehnicianul în vârstă de 39 de ani a apreciat că timpul efectiv de joc din partea secundă a fost mai scurt decât prevede regulamentul, dar a precizat că nu este de acord cu aducerea de arbitri străini în play-off.

„Mi-aș dori să avem arbitri români în play-off, pentru că așa e normal. Nu trebuie să pătăm imaginea arbitrajului românesc. Dar sunt foarte curios cât am jucat repriza a doua. Am avertizat băieții că este un meci de unul sau două goluri și dacă primim gol e foarte greu să revenim”, a mai spus Edward Iordănescu.

Formația Gaz Metan Mediaș a devenit prima semifinalistă a acestei ediții a Cupei României, după ce a învins, marți, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Astra Giurgiu, în sferturile competiției. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de atacantul venezuelean Mario Rondon, din apropiere, în minutul 27, după ce portarul oaspeților, Plamen Iliev, a respins în față șutul lui Ionuț Neagu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Șoferii români sunt obligați. Se aplică din 1 MAI. Regulile pe care scrie amendă şi SUSPENDARE PERMIS
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri