Prima misiune importantă a lui Bratu: „Am încredere în el, sper ca în două săptămâni să-l pun pe picioare”. Jucătorul important pe care „Bratone” trebuie să-l „salveze”

Prima misiune importantă a lui Bratu: "Am încredere în el, sper ca în două săptămâni să-l pun pe picioare". Jucătorul important pe care "Bratone" trebuie să-l "salveze"

Adus pe banca tehnică în cel mai greu moment din istoria recentă a lui Dinamo, Florin Bratu (38 de ani) și-a făcut un obiectiv din reabilitarea lui Antun Palic (29 de ani), jucător care a revenit în Ștefan cel Mare în această iarnă după o experiență nereușită sub comanda lui Mircea Rednic la Royal Mouscron.

Croatul, fost căpitan al lui Dinamo, s-a întors pentru a ajuta echipa să ajungă în play-off, dar a dezamăgit în meciurile în care a fost introdus de Vasile Miriuță, unul dintre motive fiind reprezentat de faptul că nu este, încă, pus la punct cu pregătirea fizică. Dar, conștient că Palic e un fotbalsit de calitate, Bratu are planuri mari pentru mijlocașul central pe care speră să-l readucă, în două săptămâni, la forma care l-a consacrat: „Am discutat cu el, am încredere că în următoarele două săptămâni îl pun pe picioare! A demonstrat în trecut că e jucător bun, a fost căpitanul lui Dinamo, iar eu sunt hotărât să le dau șanse tuturor. Au plecat jucători și, din cauza acestui fapt, clubul s-a orientat și a apelat la acești jucători. Până la urmă, Palic nu e o alegere rea. Poate că nici clubul, nici antrenorul nu au știut în ce situație e Palic când a venit la Dinamo”, a spus Bratu, marți, la Digi Sport.

În vârstă de 29 de ani, Palic a revenit în alb și roșu în această iarnă, după ce în urmă cu două sezoane a avut evoluții apreciate și a ajuns să poarte și banderola de căpitan. Totuși, o accidentare care l-a împiedicat să se exprime la nivel înalt în Belgia, la Royal Mouscron, i-a dat bătăi de cap în continuare, iar întoarcerea în România l-a prins nepregătit fizic, având doar trei meciuri jucate în prima parte a sezonului.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]