Da, Gigi. Ai dreptate!

Redactor:
Andru Nenciu

Dai încredere unui jucător tânăr cu mare potențial de creștere, unul care-ți va aduce saci de galbeni, lei noi lângă scări și palate. Da, nu e o soluție de marketing, e pariul tău. Uneori ai pariat pe cai morți, acum nu e cazul. Vlad va cunoaște o dezvoltare impresionantă. Și consacrarea rapidă.  

Dar când rămâi fără creierul echipei.

Adică Niță, el era creierul echipei. Când rămâi fără un portar care-ți dă siguranță, dirijează, urlă, transmite energie pozitivă, lovește mingea cu ambele picioare, înseamnă că-ți pui toată baza în fundașii centrali. Într-un cuplu oțelit. Îți pui baza în toată linia defensivă. Una omogenă, compatibilă cu țelurile echipei. Una care transmite un confort psihic fotbaliștilor care pot face diferența, Budescu sau Teixeira. Oameni lipsiți de crispare când un soldat le ține spatele. Detașați de problemele din spate, liberi să conducă mingea și cu rotula.

Pentru că în meciul de pe Olimpico, Planic și Găman s-au întâlnit ca Soarele și Luna. N-au meciuri împreună, nu se simt. Oricât de multe examene ai fi luat la catedra lui Pițurcă, tot ai nevoie de timp de adaptare. Oricât de sigur ai fi pe banda dreaptă, chiar dacă ai avea inima și mușchii lui Philippide, tot intri mai greu în ghete când vii după o accidentare. Morais? Completați dumneavoastră!

Când Dinamo, o formație în degringoladă, sapă tranșee în apărarea ta, sigur vei deveni victima unor călăi ca Immobile sau Anderson. FCSB a clacat din prima pe Olimpico din cauza lipsei de omogenitate a defensivei. Vulnerabilă, cu accente comice uneori, defensiva lui Dică nu a ajutat pariul lui Gigi.

FCSB a arătat ca o echipă dezorganizată, fără relații de joc închegate. Degeaba ai băgat în coșul de cumpărături tot ce era mai bun prin România de la mijloc în sus și le-ai îndesat fanilor pe gât ideea că ai identificat shortcut-ul spre titlu și primăvară, dacă ai lăsat ceva neterminat.

Ți-ai consolidat un imperiu, dar n-ai închis poarta. N-ai pierdut un om important, l-ai pierdut pe cel mai important om. Și n-ai nici backup. Planic, cel care-i pasează cu Dinamo pe dreptul stângaciului Vlad, și Găman… Abia își învață numele.

Dar, da, Gigi! Ai dreptate! Vlad va deveni un suflet curajos și-și va cizela tehnica.

Până atunci însă, echipa ta, FCSB, a ratat șansa de a valorifica rezultatul din tur. Și de a ieși onorant dintr-o competiție tare. Așa însă, fără creierul echipei, cu o defensivă lipsită de omogenitate și cu veșnice permutări…

Toate drumurile duc la Liga 1.

Redactor:
Andru Nenciu
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare