„Nu am respectat nimic, nu!?”. Coman își pune cenușă-n cap și vorbește despre ce simte un fotbalist la… 1-5

Atacantul echipei FCSB, Florinel Coman, a declarat, joi, după înfrângerea cu Lazio, scor 5-1, că el și coechipierii săi nu au respectat nimic din ce le-a transmis antrenorul Nicolae Dică, înaintea meciului, și a mărturisit că la final vestiarul vicecampioanei României a fost cuprins de deziluzie.
"Nu am respectat nimic, nu!?". Coman își pune cenușă-n cap și vorbește despre ce simte un fotbalist la... 1-5

Atacantul echipei FCSB, Florinel Coman, a declarat, joi, după înfrângerea cu Lazio, scor 5-1, că el și coechipierii săi nu au respectat nimic din ce le-a transmis antrenorul Nicolae Dică, înaintea meciului, și a mărturisit că la final vestiarul vicecampioanei României a fost cuprins de deziluzie.

„Am început foarte prost jocul, i-am lăsat să vină peste noi și nu s-au oprit din a marca. Două meciuri total diferite, la București am făcut un meci foarte bun, dar în retur ne-au atacat foarte bine. Asta este, mergem înainte, nu avem ce să facem”, a spus Florinel Coman, la Telekom Sport.

Întrebat ce nu au respectat el și coechipierii lui din ce le-a spus Dică, atacantul în vârstă de 19 ani a replicat: „Păi, după rezultatul meciului, nu am respectat nimic, nu? Un scor rușinos, suntem dezamăgiți, am venit cu încredere că putem să ne calificăm, dar asta este, e o seară neagră pentru noi. Sperăm să mergem și să ne batem la campionat”.

Formația FCSB a fost învinsă, joi, pe Stadio Olimpico, scor 5-1, de echipa Lazio, în cea de-a doua manșă a șaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa, și a ratat calificarea în optimile competiției. În tur, vicecampioana României s-a impus, pe Arena Națională, scor 1-0.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri