EXCLUSIV | Demollari: „Batem și ajungem în play-off!”. Cel supranumit „Demollari omoară militarii”, unul dintre cei mai buni stranieri din istoria Ligii 1, vede meciul cu FCSB pe net. Ce face acum albanezul și ce mesaj are pentru „câini”

EXCLUSIV | Demollari:
  • Publicat:
  • Actualizat:
Suporterii își aduc aminte cu siguranță de scandarea: „Demollari omoară !”. Era dedicată omului care a fost primul străin golgheter din România. A jucat la Dinamo și, mai important, se simte român. A învățat și limba. A evoluat în „Ștefan cel Mare” la scurt timp după Revoluție, în perioada 1991 – 1995, iar cuvântul preferat e „Băiete!”, așa îi place lui să spună. Așa s-a adresat, de altfel, și în timpul discuției. Una scurtă, fiindcă nu vrea să iasă în evidență, nu e genul, dar suficientă cât să transmită un mesaj „câinilor” lui, un alt cuvânt însușit.
 
Vreme de patru ani a înscris 36 de goluri și a fost cel mai bun. A fost golgheterul României, 18 reușite în sezonul 1991 – 1992, adică atunci când abia a ajuns în țară. A jucat o sută de meciuri în alb și roșu și a fost „descoperit” de Mircea Lucescu. „Il Luce” a avut fler, îl văzuse în Cupa Cupelor. Sulejman era la Dinamo, dar Tirana, și perfora porțile adverse. De fapt, și pe a lui Dinamo București, dar golul nu s-a pus! Încă o calitate a lui Demollari? Eleganța în joc. A primit un singur cartonaș galben atât timp cât a jucat în România, și acela pentru că a avut o contradicție cu arbitrul.
 
Pe lângă faptul că era dublu campion în Albania, a triumfat o dată și-n România. Cert e că a fost printre primii străini din țara noastră și cel mai bun din istoria lui Dinamo. Juca mijlocaș ofensiv, acum are 53 de ani și lucrează în cadrul Federației Albaneze de Fotbal.  
 
„Sunt suporterul numărul unu al lui Dinamo, acum sunt la federația din Albania, dar urmăresc ceea ce fac mei. Știi, am mai primit telefoane din România, doreau să vadă ce fac și mi-au zis că sunt cel mai bun străin care am jucat în campionatul vostru… A însemnat mult pentru mine, băiete!”, a spus  Sulejman Demollari pentru ProSport.
 
Apoi a continuat: „Nu prea am mai urmărit ce se întâmplă în Liga 1, așa cum îi zice acum, dar de Dinamo cam știu. Dar nu vreau să vorbesc mai mult, băiete, sunt prins cu treaba la federație…”.
 
Și totuși: „Vreau să câștige Dinamo. Și o să bată! O să ajungă în play-off pentru că acolo îi e locul. Să știți că o să urmăresc pe net derby-ul! Le țin pumnii dinamoviștilor… Eu, chiar dacă sunt mai departe, mă gândesc la ei. Nu vorbesc mai mult, dar atât vreau să spun: Baftă! Orice ar fi, eu sunt dinamovist pe viață. Bine, băiete…!”.
 
Un ultim mesaj: „Să știi că e adresat suporterilor: ”.
 
A fost și scouter pentru Dinamo, era perioada 2011 – 2012. Atunci, familia l-a vizitat în România și, de fapt, fata sa, Suevi, e născută în țara noastră. Băiatul, Dario, a jucat portar, la Dinamo, dar cea din Tirana. Oricum, Demollari senior le-a făcut pe toate. A locuit la Unirii, a mers cu metroul prin București și a vizitat țara, luând la pas Capitala și fiind fascinat de Castelul Bran. Și-a făcut și datoria pentru club: a adus un conațional, Elis Bakaj, unul ce a bifat 33 de meciuri și a înscris cinci goluri pentru Dinamo.
 
 
 
 
Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…