„Nu am fost eficienți!”. Tensiuni în vestiarul PSG-ului după înfrângerea cu Real Madrid: „E ușor să dai opt goluri contra lui Dijon, dar…”.

"Nu am fost eficienți!". Tensiuni în vestiarul PSG-ului după înfrângerea cu Real Madrid: "E ușor să dai opt goluri contra lui Dijon, dar...".

Adrien Rabiot (22 de ani) s-a declarat extrem de dezamăgit după înfrângerea cu Real Madrid, de pe Santiago Bernabeu. Mijlocașul francez a marcat golul PSG-ului și a transmis un mesaj dur pentru colegii săi la finalul partidei.

„E ușor să înscrii opt goluri contra lui Dijon, însă în aceste meciuri trebuie să fii decisiv. Ca de obicei, am avut ocazii de gol, însă nu am fost suficient de eficienți. Când joci unor astfel de echipe, ei au două-trei ocazii și le este suficient pentru a marca. Am făcut jocul pe care trebuia să-l facem, asta mă înfurie”, a declarat mijlocașul lui PSG, care a marcat unicul gol al francezilor pe Santiago Bernabeu.

Mijlocașul în vârstă de 22 de ani nu e foarte optimist înaintea returului de pe Parc des Princes. „Vom încerca să ne calificăm, însă este complicat când ai un astfel de handicap”, a mai spus internaționalul francez.. „Trebuie să avem încredere înaintea meciului de pe teren propriu. Meritam să câștigăm, însă am pierdut cu 3-1. Când joci împotriva echipelor mari trebuie să fii exact”, a afirmat și Marco Verratti.

Returul dintre PSG și Real Madrid se va juca pe 6 martie, pe Parc des Princes.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania