Raluca Strămăturaru se simte bine pe pista olimpică de la PyeongChang: „Sunt încrezătoare”

Raluca Strămăturaru se simte bine pe pista olimpică de la PyeongChang: "Sunt încrezătoare"

Raluca Strămăturaru (32 de ani) a fost una dintre surprizele plăcute ale antrenamentelor oficiale din concursul olimpic de la PyeongChang. Românca aflată la cea de a treia sa ediție a Jocurilor Olimpice, după Vancouver (2010) și Sochi (2014), a avut printre cei mai buni timpi din grupa sa în toate cele patru manșe trase pe parcursul a două zile (cele 30 de sportive au fost împărțite în două grupe de 15).

În ultima manșă, a patra, Raluca a obținut cel mai bun rezultat dintre toate sportivele. „Îi place pista, se simte bine aici”, spune antrenorul Alexandru Comșa. Deși a avut o evoluție foarte bună, Raluca a adoptat o atitudine moderată după ultima manșă, știind că într-un sport desfășurat la peste o sută de kilometri pe oră se poate întâmpla orice. „A fost a doua zi de antrenamente, sunt mulțumită de evoluția mea. Pot spune că suntem în grafic. Manșele au fost destul de curate, antrenamentul a mers superbine și sper să fie la fel și în continuare. Este un pic de presiune. Când trece perioada de antrenamente și se apropie concursul este un pic mai greu, dar încerc să mă gândesc că este un concurs oarecare. Din cauza temperaturilor foarte scăzute gheața este foarte tare, am avut unele probleme la început, dar le-am rezolvat și totul este în regulă. Materialele sunt OK, la fel și setările, pe care le-am făcut în octombrie, când am fost aici la antrenamente. Sunt încrezătoare”, a declarat Raluca Strămăturaru, sportivă legitimată la CSA Steaua.

Raluca le va ține pumnii sâmbătă seara colegilor ei, Valentin Crețu și Andrei Turea, care vor fi primii români care vor intra oficial în competiție. Inițial, fondista Timea Lorincz ar fi trebuit să deschidă balul, însă de comun acord cu antrenorii și cu federația, sportiva de la CS Dinamo a renunțat la skiatlon (15 km), pentru a se concentra pe proba ei mai bună, cea de sprint 7,5 kilometri. Condițiile sunt aspre la PyeongChang, cu temperaturi scăzute și cu zăpadă grea, pe care se alunecă nu foarte ușor. Tot sâmbătă seara debutează și Eva Tofalvi (biatlon), în proba de 7,5 kilometri.

Raluca Strămăturaru va intra în competiție luni, 12 februarie, cu primele două manșe. Celelalte două coborâri le va face pe 13 februarie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro