VIDEO | Reacția lui Burleanu după vizita la secția de Poliție: „Și noi suntem surprinși de acest dosar”

Redactor:
Firuta Flutur
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FRF a declarat, vineri seară, că polițiștii i-au adus la cunoștință de un dosar deschis în urma unor plângeri depuse de doi foști angajați, care susțin că nu au fost reintegrați, Răzvan Burleanu precizând că acuzațiile sunt false, ba chiar aceștia au plecat și în concediu.

Răzvan Burleanu a precizat, la ieșirea de la poliție, că cei doi foști angajați sunt Alexandru Stici, care se ocupa de flota de mașini la nivelul Federației Române de Fotbal, și Marcel Paraschiv, care se ocupa de achiziții.

„Sunt doi foști angajați care au fost reintegrați în această perioadă de timp, care au depus o plângere la adresa Federației Române de Fotbal, ei spunând că nu au fost reintegrați și nu li s-au plătit drepturile salariale stabilite de către instanță, lucru care este fals, adică e dovedit și cu acte că oamenii și-au primit salariile, ba mai mult au fost și în concediu în toată această perioadă”, a declarat președintele Federației Române de Fotbal (FRF).

Răzvan Burleanu a mai spus că nu are nicio calitate în acest dosar.

„Am avut un proces civil de reintegrare a acestor foști angajați ai Federației, între timp s-au reintegrat, și-au primit toate drepturle respective după care au considerat că trebuie să depună și o plângere. Și noi suntem surprinși de acest dosar, credem că sunt doar niște elemente de a ni se pune bețe în roate. Am stat aproape două ore aici”, a completat Burleanu.

Președintele FRF a spus că instituția pe care o conduce va pune la dispoziția polițiștilor toate informațiile și documentele necesare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…