Revenirea la Iași nu-i stârnește niciun sentiment lui Golubovic: „Nu este un meci special pentru mine. Dacă o să înscriu, o să fiu fericit”

Revenirea la Iași nu-i stârnește niciun sentiment lui Golubovic:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bosniacul Bojan Golubovic (34 ani) a jucat în 75 de partide pentru Poli Iași și a marcat 21 de goluri, în perioada 2015-2016. După un sezon foarte bun la Iași, atacantul a prins transferul carierei la FCSB, dar nu a reușit să se impună și a revenit la clubul din Copou, unde s-a făcut din nou remarcat. În prima parte a sezonului actual a trecut la Gaz Metan Mediaș, iar din această iarnă a semnat cu FC Botoșani, acesta fiind al cincilea club pentru care joacă în România.

Golubovic o întâlnește luni, de la ora 18:00, ca adversar pe Poli Iași, echipă pentru care a evoluat în două perioade diferite, însă spune că meciul în care va îmbrăca tricoul Botoșaniului nu va fi unul special pentru el. Bosniacul se așteaptă însă să fie bine primit de suporterii ieșeni.

„Nu este un meci special pentru mine. E un meci ca oricare altul. Are miza importantă. Iașiul are o echipă foarte bună, dar, dacă noi intrăm bine, nu trebuie să ne speriem. Cât am stat la Iași, am făcut treabă foarte bună, sper să fiu primit bine. Unde am jucat, am dat tot ce am putut. Acum sunt la Botoșani și sper să fie bine pentru Botoșani. Sper ca echipa să câștige. Dacă o să înscriu, o să fiu fericit”, a spus Bojan Golubovic.

Oaidă: „Nu admit să nu intrăm în play-off”

Răzvan Oaidă (19 ani), fost jucător la Brescia Primavera, este preferat de antrenorul Costel Enache la mijlocul terenului, alături de Vlad Achim. În meciul cu Juventus București, Oaidă a avut o evoluție bună, dar nu a reușit să marcheze din cele trei șanse pe care le-a avut. Mijlocașul speră să se revanșeze și să marcheze în meciul de la Iași.

„Sper să mă revanșez la Iași. Cu Juventus am avut câteva ocazii bune, am încercat să-mi fac jocul, dar, din păcate, nu a intrat. Sper să mă pot revanșa la Iași. Este o oarecare presiune și cred că este normală, avem trei meciuri în care trebuie să facem puncte. Trebuie să facem un joc bun și să adunăm puncte. Este un derby al Moldovei, este o presiune în plus. Atât noi cât și Iași avem echipe bune, cu jucători experimentați. Cred că va fi un meci de luptă. Noi așteptăm cu nerăbdare meciul, ne pregătim foarte bine, suntem concentrați, vrem să dăm totul și să luăm cele trei puncte. Eu sunt o persoană pozitivă și nu admit să nu intrăm în play-off”, a declarat Răzvan Oaidă.

Meciul CSM Poli Iași – FC Botoșani, contând pentru etapa a 24-a a Ligii 1, e programat să se dispute luni, de la ora 18:00, la Iași. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat și de stabilirea echipelor care merg în play-off, respectiv play-out, FC Botoșani se află în partea superioară a clasamentului, pe locul 5, cu 36 de puncte, în timp ce CSM Poli Iași e în cea inferioară, pe locul 8, cu 33 de puncte.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
NOILE REGULI pentru acești angajați din ROMÂNIA. Modificările au intrat deja în vigoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…