Hagi a comunicat decizia pe care a luat-o, la două zile după ce și-a anunțat plecarea din România. Aspectul la care „Regele” nu se va mai referi „pe o perioadă nedeterminată”

Hagi a comunicat decizia pe care a luat-o, la două zile după ce și-a anunțat plecarea din România. Aspectul la care
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Hagi nu va mai vorbi despre fotbalul românesc și se va concentra doar pe munca pe care o depune la FC Viitorul, a anunțat „Regele” pe site-ul oficial al campioanei, duminică, la două zile de la conferința de presă în care a transmis că e gata să părăsească România.

Supărat din cauza modului în care au fost interpretate declarațiile sale privind starea fotbalului românesc, Gică Hagi a transmis, vineri seară, la conferința de presă de după egalul cu Astra (1-1), că e convins că cea mai bună soluție este să plece din România, țară în care fotbalul se află, de ani buni, pe o pantă descendentă.

Duminică, managerul tehnic al Viitorului a revenit cu un mesaj în care și-a explicat decizia de a nu-și mai exprima public opiniile legate de cele întâmplate în fotbalul românesc: „La ultima conferință de presă mi-am exprimat opinia personală legată de situația fotbalului românesc, în care am precizat că fotbalul la nivel mondial se dezvoltă, iar la noi în țară avem mai puține stadioane, echipe, jucători, antrenori și mai putini suporteri. Această situație a fotbalului din România a fost reflectată și de către dumneavoastră, în presa scrisă și tv. O parte a presei a transformat opinia mea personală legată de situația foarte grea a fotbalului românesc în titluri tendențioase precum „Hagi se revoltă”, „atacă”. „aruncă bomba”, lucru care mă face să înțeleg că pentru unii nu trebuie să am dreptul la opinie, să vorbesc despre situația fotbalului românesc, cu toate că particip și sunt printre primii care am investit în viitorul fotbalului din România în ultimii zece ani.

– Ca urmare a acestor lucruri, am luat decizia de a nu mai vorbi despre situația fotbalului românesc pe o perioadă nedeterminată, concentrându-mă foarte mult doar pe proiectele personale – Academia Hagi, FC Viitorul și meseria mea de Manager tehnic”, se arată în comunicatul remis de Gică Hagi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale