Pierdere importantă pentru CS U Craiova! A fost om de bază pe finalul sezonului de toamnă, dar a plecat cu șase zile înaintea derby-ului cu Dinamo

Pierdere importantă pentru CS U Craiova! A fost om de bază pe finalul sezonului de toamnă, dar a plecat cu șase zile înaintea derby-ului cu Dinamo

În iarna în care i-a transferat pe Ovidiu Bic și Dominik Glavina pentru a-și întări ofensiva, Devis Mangia l-a pierdut pe Niko Datkovic, fundașul central croat pe care-l adusese de doar câteva luni la CS U Craiova.

Datkovic aparține de Spezia, iar gruparea din liga a doua italiană a primit o propunere foarte tentantă pentru a-l vinde, motiv pentru care croatul va pleca din România și va lua drumul Poloniei, anunță site-ul digisport.ro.

Iar despărțirea lui Datkovic de olteni are loc la doar patru luni de la venirea sa în România. În septembrie, Mangia a facilitat împrumutul croatului de la Spezia, iar Datkovic a prins nouă meciuri, devenind o piesă importantă în puzzle-ul defensiv imaginat de strategul italian, fiind titular în opt dintre ultimele zece meciuri jucate de olteni în Liga 1.

În afara lui Datkovic, CS U Craiova s-a mai despărțit și de fundașul central croat Hrvoje Spahija, cel care a prins 13 meciuri în prima parte a campionatului.

CS U Craiova a terminat sezonul de toamnă pe locul al treilea în Liga 1, cu 43 de puncte, patru sub FCSB și șase sub liderul CFR. Primul meci al oltenilor în partea a doua a campionatului va fi derby-ul cu Dinamo, care se va juca duminică, de la 20:45, în Ștefan cel Mare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]